În perioada Evului Mediu (cu continuări epidemice chiar și în perioada modernității) ciuma a decimat Europa, lovind mortal și în regiuni precum China sau India. 

Pericolul unei pandemii, pe lângă cel primordial al sănătății oamenilor și al victimelor flagelului, îl reprezintă efectele pe care aceasta le implementează atât de brutal asupra societății. În acest sens e suficient să privim spre economia zilelor noastre, atât de lovită de noul coronavirus. Realizăm astfel de pe înaltele culmi tehnologice pe care le-am escaladat în secolului al XXI-lea, și care ne-au oferit un nimb fals de invincibilitate, realizăm așadar cât de fragili suntem. Nu doar biologic, cât și economic.  

Din capul locului trebuie subliniat faptul că nu există comparație între 'Moartea Neagră' și ceea ce numim azi COVID-19. Dar, în vremuri de pandemie, e bine să ne amintim, fără însă să cultivăm panică, cât de mici și vulnerabili suntem în fața naturii. 

Ciuma, milioane de morți, nesiguranță și suspiciune

Ciuma, în special Moartea Neagră din secolul al XIV-lea, a distrus relațiile sociale, a distrus sisteme politice, a condus la pierderea siguranței religioase și ideologice. A lăsat în urmă zeci de milioane de morți și s-a întors în etape fără ca oamenii să fi reușit să îi găsească un remediu sau să o prevină.  

La fel ca în cazul pandemiei prin care tocmai trecem, perioadele de ciumă au adus nesiguranță și suspiciune împotriva a tot ceea ce era diferit, fapt ce a condus la xenofobie. Evul Mediu sau secolul al XXI-lea, din punct de vedere al xenofobiei situația pare identică. 

În ceea ce privește ciuma, e greu de efectuat o cronologie a epidemiilor, asta întrucât din Antichitate până în perioada modernă timpurie, au fost descrise ca 'ciumă' maladii precum variola, tifosul, malaria, febra dengue și alte epidemii. Cert e că două mari catastrofe au rămas vii în memoria societății: Ciuma lui Iustinian (541) și Moartea Neagră din  1348. 

Ciumă bubonică sau ciumă pulmonară?

De asemenea, deseori a fost trecut cu vederea faptul că ciuma bubonică prezintă forme de manifestare precum ciuma pulmonară, extrem de contagioasă și transmisibilă prin aer. Klaus Bergdolt, istoric și medic care scris despre ciumă, explică: „În realitate, nu există de facto epidemie de ciumă bubonică fără cazuri individuale de ciumă pulmonară! Aceasta explică formele agresive de ciumă din secolele XIV-XVI, când mulți se îmbolnăveau inițial - în urma unei înțepături de purice – de ciumă bubonică, însă aceasta se retrăgea ulterior datorită sistemului imunitar sau, dacă persoana în cauză era slăbită din cauza vârstei sau a anumitor boli, maladia evolua prin contaminarea aparatului respirator sub formă de ciumă pulmonară.  Dacă alveolele pulmonare erau distruse, bacilul era transmis altor persoane prin vorbire sau prin respirație. Ciuma putea fi răspândită, de asemenea, fără intervenția paraziților. Victimele unei astfel de ”ciume pulmonare primare” aveau o speranță de viață de 24 până la 36 de ore”.  

Lupta medicilor cu ciuma în Evul Mediu

Adevărul e că, împreună cu întreaga societate, medicii din Evul Mediu erau și ei complet depășiți de Moartea Neagră.  E suficient să menționăm că cei mai mulți filosofi și teologi sau medici considerau că sursa pandemiei erau muribunzii și cei decedați care răspândeau miasme otrăvite în aerul din jurul lor. E vorba despre celebra teorie a miasmelor în lupta cu ciuma. Termenul de miasmă se referă la o emanație puternică și urât mirositoare. El provine din greaca veche și înseamnă 'poluare'.

Conform acestei teorii medicale, orice persoană care reușea să rămână izolată față de cei contaminați trebuia în cele din urmă să se îmbolnăvească deoarece era expusă miasmei din oraș. 

Aveau loc însă și episoade care azi ni se par (sau cel puțin ar trebui) de neconceput. Spre exemplu, pe lângă efectul devastator al bolii în sine, femeile erau supuse unei suferințe amplificate. Medicii considerau că femeile însărcinate sau cele aflate la menstruație reprezentau un pericol deosebit în transmiterea bolii către familie și vecini. Medicii Evului Mediu trăiau cu convingerea că în organismele de sex feminin ciuma se răspândea mai repede și mai ușor, deoarece în acea perioadă femeia era considerată labilă fizic și psihic.

Ca în orice pandemie, poziția socială influența victimele. Bărbații înstăriți din perioada respectivă își trimiteau când izbucnea epidemia femeile și copiii la țară, după care părăseau și ei orașele. Inevitabil, femeile sărace și servitoarele rămâneau în urmă, fiind victime sigure. Era mai mult o chestiune de timp și o măsură de prevenire pentru că știm, boala nu ține cont de statutul politic sau social al nimănui.  

În ceea ce privește celebrele costume de protecție cu mască cu cioc trebuie specificat că e cel puțin îndoielnic faptul că acestea reușeau să țină ciuma la distanță. Costumele cu mască cu cioc din Evul Mediu conțineau diferite tipuri de ierburi. Scopul acestora era să filtreze aerul inspirat, astfel încât să prevină îmbolnăvirea. Ele au rămas însă în istoriografie mai mult ca o imagine reprezentativă a Morții Negre și mai puțin ca factor de succes de prevenție. 

Ciuma și astrele 

Știm că încă de la începuturile sale, omul s-a uitat către stele. O facem și azi. Astrele au influențat și conceptul Evului Mediu asupra 'Morții Negre'. Majoritatea medicilor considerau reală ipoteza ca astrele să influențeze izbucnirea și parcursul epidemiilor de ciumă. Tocmai din acest motiv, începând cu secolul al XIII-lea, studenții europeni de la medicină parcurgeau și cursuri de astronomie și astrologie.  

Spre exemplu medicul perugian Gentile da Foligno considera că constelația celor trei planete superioare, Marte, Jupiter și Saturn, se face răspunzătoare de catastrofa uriașă a Morții Negre din 1348. La factorul astral, medicul și profesorul perugian a adăugat alterarea aerului. Astfel, chiar la solicitarea regelui, Facultatea de Medicină din Paris a preluat această teorie. 

Câteva considerente despre Ciuma lui Iustinian și catastrofa din 1348 

Ciuma lui Iustinian. În 541 epidemia a infectat spațiul mediteranean iar până în secolul al VIII-lea a ajuns și a izbucnit atât în Est, cât și în Vest. A fost denumită după numele conducătorului bizantin Iustinian. Epidemia s-a răspândit în primul rând prin intermediului transportului naval.  

La început, în mod cu adevărat surprinzător, medicii și cei care se ocupau de bolnavi se îmbolnăveau rar. În 541 ciuma a ajuns la Constantinopol (Istanbulul de azi) iar peste două ierni (543) flagelul a lovit la nord de Reims, dar și Italia, Spania și Africa de Nord.  

Nu există date cu privire la numărul de morți, dar cert e că Imperiul Bizantin a fost devastat. Cercetătorii aproximează că în perioada de vârf mureau zilnic aproximativ 5.000 de peroane, numai la Constantinopol iar 40% din locuitorii capitalei Bizanțului au fost răpuși de flagel.  

Ciuma a avut consecințe politice și militare. Din cauza epidemiei, împăratul Iustinian, care s-a îmbolnăvit și el, a fost împiedicat să își extindă dominația în Europa Centrală și de Vest, în Italia.  

Moartea Neagră (din latină atra mors, „moartea aducătoare de ghinion”). După ciuma lui Iustinian, molima nu a mai constituit un pericol atât de mare. Dar totul avea să se schimbe în catastrofa din 1348.  

Rămâne cea mai cunoscută dintre toate epidemiile de ciumă. Moartea Neagră a infestat Europa și țările mediteraneene între 1347 și 1351.  

Istoricul norvegian Ole Jorgen Benedictow, cunoscut pentru studiul amplu asupra epidemiilor de ciumă, consideră că în Italia, Anglia și Franța aproape 60% din populație a fost răpusă de Moartea Neagră, deși majoritatea cercetătorilor în domeniul epidemiilor rămân sceptici cu privire la aceste cifre. Calculând registrele vremii, listele de impozite, botezuri, evidențele bisericilor, registrele ghildelor, se confirmă mai degrabă că între 1347 și 1351 au murit între 75 și 80 de milioane de europeni. Practic, aproximativ o treime din populația Europei a fost răpusă de 'Moartea Neagră'.  

Cert e că Moartea Neagră a avut și efecte politice uriașe. Ea a pus capăt domniei nobililor, respectiv arstocrației Evului Mediu târziu din orașele toscane și a dus la consolidarea ghildelor ca noi grupuri pentru interesele statului. Iar ca istorie contrafactuală, putem afirma că ascensiunea ce o va cunoaște dinastia Medici nu ar fi putut avea loc fără ciuma secolelor anterioare.  

„Nu se mai trăgea niciun clopot și nimeni nu mai plângea. Fiecare își aștepta propria moarte. Evenimentele erau atât de înfiorătoare încât populația credea că nimeni nu va supraviețui. Mulți erau convinși și susțineau că venise sfârșitul lumii. Nici medicii, nici medicamentele nu erau de vreun folos și nu exista nicio posibilitate de a te proteja. De fapt, se murea într-un mod atât de sinistru, îngrozitor și înfiorător, încât nu mai rămânea nimeni să pună pe hârtie situația” -  cronicarul Agnolo di Tura, despre Moartea Neagră (1347-1351). 

Sursă: Ciuma. Istoria Morții Negre, Klaus Bergdolt, Editura ALL, 2013

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News