Dezvăluiri de culise din audierea Elenei Udrea: Ce a zis de PDL
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, deputatul Eugen Nicolicea, a dezvăluit mai multe informații din cadrul ședinței în care Elena Udrea a fost audiată în Comisia juridică a Camerei Deputaților. Membru al Comisiei juridice, Eugen Nicolicea a oferit detalii de culise, după ce Elena Udrea a recunoscut că a luat bani de la omul de afaceri, Bogdan Buzăianu, dar pentru a-i duce la PDL.

Eugen Nicolicea a precizat că Elena Udrea a făcut din propria inițiativă dezvăluirile despre banii care ar fi ajuns la PDL.

”La noi la Comisie, când cineva este într-o astfel de situație, se prezintă și își spune punctul de vedere, iar noi trebuie să ascultăm, pentru a-i da posibilitatea să se apere. 

(...) Nu a întrebat-o nimeni nimic. Dânsa a fost invitată să-și exprime punctul de vedere cu privire la cele două solicitări făcute de Direcția Națională Anticorupție, adică cererea de începere a urmăririi penale și cererea de reținere și arestare preventivă. Iar domnia sa a spus ceea ce a crezut că-i este în favoare”, a declarat deputatul UNPR, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

[citeste si]

Chesionat cum a formulat Elena Udrea referirea la PDL, ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul a explicat: ”Mai degrabă ca o întrebare retorică, că, dacă ar fi fost adevărat ceea ce se spune, de ce numai dânsa este trasă la răspundere? Fără să nominalizeze. Iar această întrebare retorica lăsa de înțeles că: 'Numai eu sunt cercetată. Dacă ziceți voi că e adevărat, atunci ar fi trebuit să extindeți cercetările, nu să vă ocupați numai de persoana mea'.

Întrebat dacă Elena Udrea le-a cerut deputaților juriști să voteze în vreun fel, Eugen Nicolicea a răspuns negativ: ”Nu a sugerat acest lucru, doar a sugerat că e nevinovată și că nu sunt temeiuri pentru reținere și arestare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel