Dezvoltatorul jocului Cyberpunk 2077, anchetat de Consiliul Concurenței, în Polonia
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: CD Projekt Red
Foto: CD Projekt Red
Dezvoltatorul mult așteptatului joc video „Cyberpunk 2077”, CD Projekt Red (CDPR), este investigat de Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului din Polonia (UOKiK).

Conform Gamesindustry.biz, ziarul polonez Dziennik Gazeta Prawna a raportat prima dată ancheta. A urmat mai apoi ca purtătorul de cuvânt UOKiK, Małgorzata Cieloch, să transmită că Consiliul a contactat CDPR pentru a afla ce acțiuni sunt luate pentru repararea jocului.

„Vom verifica cum lucrează producătorul pentru a soluționa dificultățile care împiedică jocul [să funcționeze] pe anumite console, dar și cum intenționează să interacționeze cu persoanele care au depus plângeri și sunt nemulțumite de achiziție fiindcă nu pot juca jocul cumpărat pe echipamentul deținut, în ciuda asigurărilor date”, a continuat ea. Totuși, avocatul Dominik Jędrzejko spune că cele mai bune intenții și soluționarea crizei nu pot fi suficient pentru a preveni acuzațiile de „practici nedrepte de piață”.

Ce probleme a avut Cyberpunk 2077 la lansarea de pe 10 decembrie?

În 13 milioane de exemplare s-a vândut Cyberpunk 2077, în ciuda dezastrului de la lansare. O bună parte din jucătorii consolelor noi la data anunțării jocului, Xbox One și PlayStation 4, au avut parte de grafică foarte slabă și un rulaj greoi, lucru ascuns „cu intenție” de CDPR.

Pentru că nu s-au ținut de cuvânt că vor repara jocul înainte de lansarea din 10 decembrie, atât Microsoft, cât și Sony au luat măsuri fără precedent împotriva unui joc de asemenea amploare. Microsoft a arătat în market-ul Xbox că jocul este posibil să nu fie funcțional așa cum se dorește, în timp ce Sony a șters de pe PlayStation Store titlul. Ambele companii au anunțat că acceptă să ofere banii înapoi pe produs, așa cum a promis CDPR imediat după dezastrul lansării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel