Diaconescu, despre ”controversata problemă a finanțării irigațiilor prin PNRR”. Chirieac: ”Iohannis ar trebui să citească știrea aceasta”
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a vorbit despre controversata problemă a finanțării irigațiilor prin PNRR, dezvăluind detalii despre care nu s-a discutat până acum.

„Știți că a fost un dialog, ca să zic așa, în legătură cu irigațiile. Una dintre probleme, se pare cea mai importantă, a fost faptul că atunci când au prezentat proiectul au pus la un moment dat – nu știu dacă din prostie, din lipsă de profesionalism sau din neatenție – faptul că acest sistem de irigații ce urma să fie finanțat din PNRR implica schimbarea albei râurilor.

În momentul acela a apărut zona de climă (n.r., a Uniunii Europene) care a spus «Nu, așa ceva nu se poate». De aceea a căzut proiectul. Mai sunt exemple”, a explicat președintele Partidului Mișcarea Populară, invitat astăzi, 27 iulie, la DC NEWS.

România a spus că nu se dau bani pentru irigații, dar adevărul ar fi altul

„Din cauza aceasta a căzut proiectul pe irigații? Șase state au primit bani pentru irigații, România a spus «Nu, nu, nu se dau»”, a remarcat analistul politic Bogdan Chirieac.

„37% din banii pentru PNRR urmau să fie alocați pentru proiecte legate de economia verde, de climă etc., iar 20% pentru economia digitală. Deci 57%, două treimi din acești bani, urmau să meargă pe proiecte de modernizare în legătură cu aceste subiecte bune. E foarte sus problema climei.

În momentul în care s-a explicat, în limba română, zona de agricultură și irigații, s-a pus acolo printre argumente și faptul că albia râurilor trebuie modificată. În momentul acela, birocrația (n.r. partea europeană) a semnalizat că aici se intră dincolo de o linie roșie”, a mai explicat Diaconescu.

Klaus Iohannis ar trebui să citească știrea aceasta

„Și au respins proiectul de irigații. Eu sper ca știrea pe care ne-ați dat-o să fie citită și de președintele Klaus Iohannis. Atât îmi doresc, să-i cheme să-i întrebe, poate să reflecteze puțin la acest aspect”, a răspuns Chirieac.

Cristian Diaconescu a fost ministru în guvernele: Adrian Năstase (martie 2004 - decembrie 2004), Emil Boc (1) (decembrie 2008 -octombrie 2009) și Mihai Răzvan Ungureanu (martie 2012-mai 2012).

Pe 7 martie 2021 a fost ales președinte al PMP, după demisia lui Eugen Tomac în urma eșecului PMP la alegerile parlamentare și după interimatul lui Marius Pașcan. Astfel a fost nominalizat și candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel