Într-o postare pe Facebook, Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară, a transmis un apel la responsabilitate și la rezolvarea crizei politice:
„AVERTISMENT PENTRU CEI CARE VOR SAU NU SĂ GUVERNEZE.CRIZA POLITICĂ RISCĂ SĂ ARUNCE ÎN AER PNRR-UL!
Acordurile cu UE pentru PNRR nu se pot semna cu un Guvern interimar.
Potrivit Constituţiei şi Codului Administrativ al României, un guvern interimar nu poate promova politici noi, nu poate emite ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi nu poate iniţia proiecte de lege.
Până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul interimar continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi.
Regulamentul European 2021/241 care instituie normele de funcționare a Mecanismului de Redresare și Reziliență stabilește etape clare pentru aprobarea finanţării planurilor naţionale.
Aceste etape sunt:
1. Evaluarea Planul de Redresare și Reziliență şi elaborarea propunerii de decizie de punere în aplicare a acestuia, în responsabilitatea Comisiei Europene. Este ceea ce a confirmat Ursula von der Leyen, în cursul vizitei la Bucureşti (art. 19 din Regulament).
2. Ulterior, la propunerea Comisiei Europene, Consiliul European aprobă – printr-o Decizie de punere în aplicare - evaluarea Planului de Redresare și Reziliență transmis de către statul membru al Uniunii Europene (art. 20 din Regulament).
În această etapă - care durează 4 săptămâni - se află România acum.
Numai după ce Consiliul European adoptă o decizie de punere în aplicare, Comisia încheie un Acord cu statul membru în cauză, ceea ce constituie un angajament juridic individual în sensul Regulamentului financiar (art. 23).
ACEST ACORD CU COMISIA NU POATE FI ÎNCHEIAT DECÂT DE REPREZENTANTUL UNUI GUVERN CU DEPLINE PUTERI.
Codul Administrativ al României, precum şi Legea 90/2001 prezintă şi situaţiile extraordinare în care Guvernul interimar poate interveni:
1. iniţierea proiectelor de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale
2. aprobarea proiectelor de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat;
3. aprobarea proiectelor de lege privind responsabilitatea fiscală.
Nici una dintre aceste excepţii nu este aplicabilă în situaţia menţionată
REPREZENTANŢII ROMÂNIEI CARE AR URMA SĂ SEMNEZE ACEST ACORD CU INSTITUŢIILE EUROPENE TREBUIE SĂ AIBĂ DEPLINE PUTERI, APROBATE DE UN GUVERN LEGITIM, INVESTIT CONSTITUŢIONAL.
În concluzie, dacă instabilitatea se propagă, România riscă să piardă prefinanțarea pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sau cu alte cuvinte multe miliarde care ar putea sprijini poporul român în această situaţie de criză multiplă şi prelungită.
Oare de ce rămânem mereu blocați în Balada Mioriţei?“
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video