"Am primit rezultatul de la testul Covid şi este pozitiv. Sunt fericită pentru că m-am izolat chiar de la primele semne care erau doar ca la o răceală obişnuită. În prima seară m-am simţit mai obosită, deşi dormeam opt ore pe seară în ultima vreme, şi, deşi aveam termostatul setat la 23 de grade, eu eram cu un hanorac pe mine şi dârdâiam de frig.
A doua zi m-a usturat puţin gâtul, dar foarte puţin, ca şi cum aş fi băut ceva rece cu o seară înainte - chiar băusem ceva rece cu o seară înainte. Şi am avut nasul puţin înfundat. Am decis să stau acasă pentru că este o perioadă în care trebuie să avem mare grijă, este un virus imprevizibil şi nu ştim cum se manifestă de la om la om. Aşa că am stat acasă şi bine am făcut.
În zilele trei şi patru am început să mă simt mai bine, mi-a revenit energia, am făcut sport acasă şi am crezut că se vindecă răceala. Eram 80% sigură că este o răceală. În a cincea zi mi-am pierdut complet gustul şi mirosul. Am băut şi suc de lămâie şi nu am simţit nimic. Am mirosit şi parfumurile şi nimic. Am sunat la 112 şi le-am spus ce simptome am şi a venit o salvare foarte repede acasă, m-au testat şi în 48 de ore a venit rezultatul. Pozitiv Covid", a povestit Diana Sar pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală