Diana Șoșoacă a sunat la 112 din Parlament, după ce i s-a refuzat accesul în sală. Adrian Cuculis: "Legislaţia este imperfectă"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Facebook - Adrian Cuculis
Facebook - Adrian Cuculis
Avocatul Adrian Cucuclis a blamat atitudinea Dianei Șoșoacă, care în cursul zilei de astăzi a făcut un adevărat scandal deoarece nu i s-a permis accesul într-o sală de ședințe din Parlamentul României. Cu toate astea, spune avocatul, refuzul de a-i permite accesul senatoarea Şoşoacă nu este fondat şi indică spre ce scrie în lege despre măştile de protecţie. 

„În urma dialogurilor pe care le-am ascultat cu toții nu pare să fi fost Parlamentul României. Este adevărat, acolo s-au inflamat foarte mult spiritele în momentul în care aceste persoane care asigurau solemnitatea și făceau accesul în sala de ședință practic au interzis accesul doamnei Șoșoacă în acea cameră, unde din câte înțeleg era anchetată chiar dânsa. Cuprinsul legii este scris foarte prost, cum au fost scrise foarte multe dintre ordinele date în perioada aceasta, în sensul în care, masca ce trebuie să facă? Să acopere gura și nasul! Nu spune nimeni, nicăieri, în nicio lege, că masca trebuie să fie din plastic, aluminiu, fier sau din cârpă. Și atunci apare această discrepanță și apar interpretările fiecăruia după cum îi taie capul", a declarat Adrian Cuculis la România TV.

VEZI Diana Şoşoacă, scandal în Senat din cauza măştii de protecţie. A sunat la 112: Dacă doamna Scîntei vrea să fiu bătută, atunci va avea plângere penală

"Trecem într-o altă zonă, a pieţei"

"Problema este că până la un anumit punct am fost de acord cu doamna Șoșoacă, trebuia să îi fie permis accesul în interior, însă, ulterior, acelui moment când au intrat cumva, au cucerit până la urmă bastionul respectiv, adică sala de ședință, ce s-a întâmplat ulterior deja depășește orice fel de normă de comunicare civilizată și trecem într-o altă zonă, a unei piețe, lucru cu care, sigur, nu mai sunt de acord", a mai spus avocatul.

"Legislaţia este imperfectă"

"Ieșirile acestea nu sunt normale, nu fac cinste niciunui parlamentar, însă pe partea cealaltă, începutul conversației pe care l-ați observat și dumneavoastră și modul în care s-au impus acele persoane, nu aveau cum să îi interzică accesul în sală pentu că purta o mască din plastic. Până când legislația nu este una foarte clară, după părerea mea, nu poate exista un regulament de intrare în Camera Deputaților sau în Senat și un alt regulament aplicabil pentru intrarea într-o încăpere din Camera Deputaților sau din Senat. Regulamentul se aplică pe instituție, pe Camera Deputaților sau pe Senat, iar în condițiile în care legislația vorbește despre acoperirea gurii și a nasului de o mască, avea o mască, trebuia să fie lăsată. Legislația este imperfectă și nu este vina celui care o citește”, a concluzionat Adrian Cuculis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel