Antrenorul formaţiei FCSB, Bogdan Vintilă, a declarat, duminică, la finalul derby-ului cu Dinamo, pierdut cu 1-2, că este o înfrângere greu de digerat şi că şi-ar fi dorit măcar un rezultat de egalitate ţinând cont de faptul că echipa sa a evoluat o repriză cu un om în minus după eliminarea lui Iulian Cristea.
"Multe nu prea sunt de spus după acest joc. Regret că nu am putut să facem suporterii fericiţi, pentru că au venit în număr mare şi ne doream foarte mult să le facem o bucurie şi să câştigăm. Asta e viaţa, mergem înainte, strângem rândurile şi ne pregătim pentru jocurile viitoare. A fost un meci nu prea reuşit, care aduce şi un alt factor de care aveam nevoie şi l-am observat în a doua repriză, spiritul de sacrificiu. Trebuie să luăm tot ce e bun din fiecare meci, chiar dacă e pierdut şi consider că ăsta e factorul câştigat astăzi. Toţi jucătorii îşi doresc foarte mult, dar nu au încă echilibrul când să acţioneze sau când să fie precauţi. Un asemenea meci a fost o presiune în plus pe jucătorii tineri şi s-a văzut în jocul lor un pic de precipitare, dar acest joc, această atmosferă, i-a călit. Nu e uşor de digerat şi regret enorm că nu am reuşit să câştigăm. Mi-aş fi dorit, în condiţiile în care am rămas în 10 oameni, să fi terminat măcar la egalitate", a declarat Vintilă la conferinţa de presă de după meci.
Lipsă de dăruire
Referitor la formula de echipă, tehnicianul a afirmat că este încă în căutări, dar a precizat că este lăudabilă dăruirea jucătorilor săi în cea de-a doua repriză: "Suntem în căutări. Jucătorii au minute şi ritm, chiar dacă nu au jucat pe postul lor, am încercat să venim cu o surpriză pentru adversari, dar din păcate nu am reuşit. Din păcate noi ajungem la poartă, dar nu reuşim să finalizăm. Nu putem să tragem la poartă dintr-un sfert de şansă pe care trebuie să o avem, dar vom regla şi acest aspect. Jocul a început controlat de noi, apoi a venit acel gol dintr-o execuţie superbă. Apoi am rămas în inferioritate numerică şi am reuşit să egalăm. Iar în a doua repriză, în inferioritate numerică, am reuşit să punem în dificultate adversarul, chair dacă am mai făcut şi greşeli, au mai apărut şi faulturi. Vreau să remarc atitudinea jucătorilor din a doua repriză, în 10 mi-a plăcut atitudinea lor mai mult decât în 11, şi ăsta e un lucru bun. Trebuie să strângem rândurile, pentru că în astfel de momente se văd caracterele puternice. Ar fi cea mai mare greşeală să dăm vina unii pe alţii, important este să rămânem uniţi, să ne rezolvăm problemele în vestiar".
Tehnicianul a recunoscut faptul că echipa sa nu trece printr-o perioadă bună şi că s-a îndepărtat de fruntea clasamentului prin acest rezultat.
"Ne-am îndepărtat ca puncte, da, ce să fac acum, să vă mint? Grea nu este... este o perioadă dificilă, nu e uşoară, trebuie să fim realişti", a mai spus Vintilă.
Echipa de fotbal Dinamo a câştigat, duminică seara, cu scorul de 2-1 (1-1), partida cu FCSB disputată pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 25-a a Ligii I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Școala de șoferi pe vremuri vs. prezent. Titi Aur: Asta se făcea pe timpul meu / video