CS Dinamo Bucureşti s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce a învins echipa elveţiană Kadetten Schaffhausen, cu scorul de 27-26 (15-14), miercuri seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa D.
Dinamo, invincibilă în primele şapte etape ale sezonului european, a reuşit să se impună într-un meci foarte echilibrat, în care a fost, totuşi, în avantaj în marea majoritate a timpului.
După 3-1 şi 5-3, campioana României a avut pentru prima oară trei goluri avans în min. 12, 7-4, iar în min. 18 a condus singura dată la patru goluri, 10-6. Ecartul a scăzut în finalul primei reprize, iar Dinamo a intrat la pauză cu un singur gol în plus pe tabelă, 15-14.
În partea secundă, Kadetten a reuşit să preia conducerea pentru o perioadă, cu 16-15, iar apoi cu 22-20 (42) şi 23-22 (48). Dinamo a rămas în meci şi a trecut din nou la cârmă, desprinzându-se la 26-24, iar apoi la 27-25, fapt care i-a adus în cele din urmă victoria, cu 27-26.
Ante Kuduz a fost cel mai bun marcator al dinamoviştilor, cu 10 goluri, în lipsa tunisianului Amine Bannour. Pentru echipa pregătită de Constantin Ştefan au mai înscris Nicuşor Negru 5 goluri, Mohamed Mamdouh Ashem Shebib 4, Jakov Vrankovic 3, Răzvan Gavriloaia 2, Kamel Alouini 2, Raul Nantes Campos 1.
Golurile echipei din Ţara Cantoanelor au fost înscrise de Gabor Csaszar 6, Bojan Beljanski 4, Sebastian Frimmel 4, Luka Maros 3, Dimitrij Kuettel 3, Zarko Sesum 2, Lukas Herburger 2, Nik Tominec 1, Jonas Schelker 1.
Meciul a fost arbitrat de francezii Said Bounouara şi Khalid Sami, iar delegat EHF a fost ungurul Balazs Soos.
În tur, scorul a fost egal, 28-28.
Dinamo conduce în clasament, cu 12 puncte, urmată de GOG Gudme (Danemarca), 8 puncte, Kadetten Schaffhausen, 6 puncte, Orlen Wisla Plock (Polonia), 5 puncte, Cehovskie Medvedi (Rusia), 4 puncte, IFK Kristianstad (Suedia), 3 puncte. Dinamo şi Kadetten au câte 7 jocuri, iar restul câte 6. Primele două clasate se califică în play-off.
Dinamo va juca următoarea partidă pe 13 noiembrie, în deplasare, cu IFK Kristianstad.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024
- Ce se întâmplă cu salariile și cine decide! Este jalon important în PNRR/ Rolul Băncii Mondiale
- Mihai Albu are cancer! Primul mesaj