Disney reface „Hercule” din 1997. Producători surpriză ai filmului
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
ilmele Disney adaptate după producții vechi nu sunt deloc rare, iar cel mai recent titlu refăcut de companie va fi „Hercule".

Filmele Disney adaptate după producții vechi nu sunt deloc rare, iar cel mai recent titlu refăcut de companie va fi „Hercule", conform The Verge.

Adaptarea live-action (cu actori reali) a animației din 1997 va fi produsă de frații Joe și Anthony Russo, geniile din spatele faimosului titlu „Răzbunătorii".

Povestea producției din 1997

Animația originală din 1997 este bazată „oarecum" pe mitul grecesc al lui Heracle și urmărește povestea unui tânăr Hercule, fiul lui Zeus, expulzat de pe Muntele Olimp din cauza zeului lumii de dedesubt, Hades.

În timp ce este blocat pe Pământ, ca muritor, semizeul Hercule dispune în continuare de puterea supraumană și trebuie să învețe ce înseamnă să fii erou.

Totul este la început 

Proiectul este deocamdată în stadiile timpurii, iar distribuția, regizorul și până și decizia dacă va fi un musical ca originalul nu au fost încă hotărâte. Nu este clar dacă acest titlu va fi lansat în cinematografe sau ca un film Disney Plus.

Celebrele filme cu actori reali adaptate după animații ale companiei au generat venituri uriașe pentru Disney. „Maleficent", „Cenușăreasa" sau „Cartea Junglei" au generat sute de milioane de dolari, iar „Alice în țara minunilor", „Frumoasa și bestia", „Aladin" sau „Regele Leu" au trecut de pragul de un miliard de dolari la nivel global.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel