"Având în vedere că pe rolul Direcţiei Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, există înregistrat un dosar penal cu privire la săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 78/2000, prin Ordonanţa procurorului din cadrul DNA s-a dispus în data de 25.08.2020, predarea în fotocopie a documentelor referitoare la procedura privind atribuirea contractului de lucrări 'Amplasare provizorie şi reversibilă - construcţii modulare spital' precum şi plăţile efectuate până în prezent. SCJU Sibiu a răspuns acestei solicitări în data de 3 septembrie predând documentele solicitate", a explicat directorul SCJU Sibiu.
În luna octombrie, SCJU Sibiu anunţat că a cheltuit peste şase milioane de lei pentru aceste containere în care sunt saloane pentru pacienţi, bani daţi de Consiliul Judeţean.
"Lucrările la cel mai important obiectiv de investiţii al SCJU Sibiu din anul curent, anume 'Amplasarea provizorie şi reversibilă construcţii modulare secţii spital' au fost finalizate în proporţie de 100%. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.056.100 lei din care 5.899.116,53 lei este valoarea contractului pentru proiectare tehnică şi execuţie lucrări. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Sibiu, care continuă investiţiile pentru asigurarea celor mai bune condiţii în cadrul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ. Lucrarea constă în realizarea a două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical, cu o suprafaţă de circa 750 de mp", anunţat în luna octombrie SCJU printr-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană