”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2021.
În cursul zilei de 13 aprilie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, s-au efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul București și județele Iași, Vaslui și Giurgiu, dintre care trei sunt sedii ale unor instituții publice.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului General al Poliției Române și al Direcției Generale Anticorupție.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.” a anunțat DNA.
Precizările Jandarmeriei Române
Vizată a fost Jandarmeria Română și se pare că modul cum au fost efectuate avansările în instituție. Jandarmeria Română a confirmat, marți, efectuarea unor percheziţii ale procurorilor la mai multe sedii, în legătură cu organizarea unui concurs de trecere în corpul ofiţerilor.
"Confirmăm efectuarea unor acte procedurale, sub coordonarea procurorului de caz, la mai multe sedii ale unităţilor de Jandarmerie. Instituţia noastră este prima interesată în clarificarea tuturor suspiciunilor legate de organizarea unui concurs de trecere în corpul ofiţerilor şi va pune la dispoziţia organelor abilitate toate datele şi documentele solicitate", a transmis Biroul de presă al Jandarmeriei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”