„Pergamente din colecția Muzeului Municipiului București” vor putea fi studiate pe îndelete fiind prezentate de MMB, care este beneficiarul unei Colecţii de documente foarte valoroase și variate. Este vorba despre acte din cancelariile cârmuitorilor Ţării Româneşti, începând cu cea de-a doua domnie a lui Dan al II-lea (1428 iun. - aug.) și continuând cu Basarab cel Tânăr, Alexandru al II-lea Mircea, Mihnea Turcitul, Mihai Viteazul, Radu Șerban, Matei Basarab, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae și Ioan Mavrocordat, Ștefan Racoviță ș.a.
„Hrisoavele emise de cancelariile domnești cuprind referiri la întăriri privind stăpânirea de moşii, sate, case, prăvălii răspândite în diverse locuri din ţară sau din Capitală, danii ale unor asemenea bunuri către diverşi boieri, credincioşi domniei şiţării, «ridicări» în diferite ranguri, dar şi porunci domneşti pentru marii boieri din Sfatul Domnesc. Toate documentele au drept suport de redactare pergamentul şi sunt scrise de către diecii cancelariilor domneşti în limbile slavonă și română cu caractere chirilice.
Majoritatea documentelor au titulatura domnească scrisă cu chinovar
Cele mai multe dintre aceste acte sunt ornamentate cu bogate frontispicii din care nu lipseşte stema Țării Româneşti, care apare sub mai multe forme – acvila cruciată sau acvila bicefală a Cantacuzinilor de sorginte bizantină. Apoi, întâlnim stema unită a Munteniei şi Moldovei, atunci când ne referim la documentele emise de către cancelariile domnilor fanarioţi care au deţinut tronul alternativ în cele două ţări, de o parte şi de alta a râului Milcov. În cazul hrisoavelor domnilor fanarioţi, stema din frontispiciu este înconjurată de iniţialele numelui domnului emitent. Deseori, acvila și boul au coroane deasupra capetelor sau întreaga stemă este timbrată de o coroană, flancată de însemnele puterii – sceptrul şi buzduganul.
Majoritatea documentelor au titulatura domnească scrisă cu chinovar, soluţie de aur, dar şi cu cerneală neagră. Uneori, primele rânduri din textul hrisovului sunt delimitate în partea dreaptă de o a doua vinietă. Întotdeauna, în interiorul textului sunt marcate, fie cu cerneală roşie, fie cu soluție de aur, sfârşitul frazelor prin diferite semne, apoi literele de început ale noilor fraze sau menţiuni de ani şi sume de bani.
Toate hrisoavele sunt autentificate cu sigiliul mijlociu domnesc, aplicat în ceară roșie
În partea de jos a textelor sunt scrise monogramele domneşti, întotdeauna cu chinovar, mai rar cu soluție de aur, precedate sau nu de invocaţia simbolică. Semnătura autografă a domnului emitent este mereu scrisă cu cerneală neagră, dar sunt şi acte care nu beneficiază de semnătura primului demnitar în stat. Toate hrisoavele sunt autentificate cu sigiliul mijlociu domnesc, aplicat în ceară roşie, cu sau fără timbru de hârtie, cusut sau nu de suport cu mătase de diverse culori. În câmpurile sigilare este redată scena săgetării sau sigiliul este de tip heraldic. În exergă, legenda este scrisă cu litere chirilice, prin trunchiere care conţineinvocaţia simbolică, particula «Io», numele posesorului, titlul de «voievod» şi calitatea de «domn» al ţării, uneori fiind menţionatăşi data la care a fost lucrată respectiva matrice sigilară” - Dr. Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, curator al expoziției.
„Expoziția constituie un bun prilej pentru expunerea unor documente spectaculoase ca ornamentică, redactate pe pergament, și se adresează atât publicului larg, care poate admira calităţile estetice ale unor adevărate capodopere realizate de către diecii cancelariilor domneşti, cât și celor care au ca preocupare zilnică studiul documentelor”, anunță un comunicat MMB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Femeia, arătată cu degetul în cuplurile infertile. Cifrele care scot la iveală adevărul: Doar o treime dintre cazuri
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”