Doi şoferi, depistaţi drogaţi în trafic de poliţiştii rutieri din Constanța
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Poliție
Poliție
Doi şoferi au fost depistaţi drogaţi la volan, după ce consumaseră cocaină şi, respectiv, canabis şi metamfetamină.

Doi şoferi au fost depistaţi drogaţi la volan, după ce consumaseră cocaină şi, respectiv, canabis şi metamfetamină, iar alţi doi, sub influenţa alcoolului, în timpul unei acţiuni desfăşurate în noaptea de vineri spre sâmbătă de lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa, scrie Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), în urma acţiunii organizate pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, au fost constatate şase infracţiuni la regimul rutier, şoferii aflaţi drogaţi în trafic fiind depistaţi în municipiul Constanţa şi în oraşul Năvodari.

"Dintre infracţiuni, două sunt pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, două pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, unul pentru conducere cu permis suspendat şi unul pentru conducere cu permis necorespunzător", a informat IPJ Constanţa.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 18 permise de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel