"Episodul la care se face referire în informarea de presă a fost o intervenţie surprinzătoare şi bizară în condiţiile în care, sub mandatul actualului CA, am făcut cele mai mari investiţii în TVR - atât la studioul central, cât şi la toate cele 5 staţii teritoriale, am reluat producţia unor evenimente de anvergură şi, mai ales, am asigurat o bună gestionare a bugetelor pentru a nu repeta episoade de tristă amintire din istoria SRTv, care ajunsese, în 2016, la datorii de aproape 150 de milioane de euro. Rămâne însă întrebarea dacă este o coincidenţă faptul că o asemenea abordare a apărut în contextul în care, în spiritul unei bune şi transparente gestionări a banului public, mai ales în condiţiile crizei generate de epidemia COVID, managementul TVR face o evaluare atentă a producţiilor curente, pentru a optimiza bugetele şi a creşte eficienţa în administrarea tuturor resurselor - umane, financiare şi tehnice", precizează Gradea, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol al Televiziunii Publice.
Membrii CA au cerut demisia Doinei Gradea
Aceasta susţine că informaţia transmisă de MediaSind "nu reflectă întru totul poziţiile exprimate de toţi membrii Consiliului de Administraţie al TVR" în şedinţa de joi.
"Menţionez că respectiva informare de presă, transmisă de un sindicat care nu este constituit la nivelul SRTv, nu reflectă întru totul poziţiile exprimate de toţi membrii Consiliului de Administraţie al TVR în şedinţa de astăzi. Mai mult, reprezentanţii acestui sindicat participă la şedinţele CA în calitate de observatori, semnând o declaraţie de confidenţialitate şi asumându-şi că discuţiile interne se rezolvă intern şi nu pot fi făcute publice decât cu acordul tuturor membrilor CA. În repetate rânduri, însă, acest sindicat a comunicat în media informaţii neadevărate, aducând permanent daune de imagine televiziunii publice", afirmă Gradea.
Membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune au cerut în şedinţa de joi retragerea Doinei Gradea din funcţia de preşedinte-director general al TVR, însă aceasta a refuzat, având susţinerea altor membri, informează Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"