”Constat, cu uimire, că deciziile politice au fost luate și că acum este doar o procedură prin care doriți să asigurați că acele declarații politice de demitere a noastră sunt în regulă, din punct de vedere procedural, dar decizia a fost deja luată, ceea ce este imoral, ilegal și solicit ca orice decizie luată astăzi să fie motivată foarte clar, pentru că voi contesta aceste decizii dacă nu vor fi bazate pe lucruri reale.” a spus Doina Gradea, președintele director general al TVR. Ea a explicat că au făcut ”ceea ce nu s-a făcut în 20 de ani” în TVR, respectiv investiții majore. Șefa TVR a precizat că nu există un prejudiciu legal în justiție.
Viața Satului, cu Liviu Dragnea, durere pentru PNL
Florin Roman de la PNL a spus doar atât: ”Domnule președinte, vă rog să supuneți votului un aviz negativ asupra raportului privind execuția bugetară la TVR, din două motive: unul este cel legat de raportul Curții de Conturi, care, spre deosebire de Radioul Public, arată proporțiile managementului defectuos din punct de vedere financiar și nu are rost să reluăm poveștile cu organizarea unor evenimente cu cheltuieli supraestimate (...). Nu voiam să intru în partea politică, dar voiam să-i reamintesc doamnei director general - și mă bucur că, în sfârșit, a venit să discute cu Parlamentul, pe care, de regulă, l-a sfidat, că Liviu Dragnea, fostul președintele PSD și al Camerei Deputaților, era cel care punea stăpânire pe Viața Satului, cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare. Ceea ce ați reușit dvs, doamna Gradea, a fost să aduceți la perfecțiune ingerința politică într-o televiziune care este a românilor”.
Doina Gradea i-a întrebat pe aleși dacă au văzut vreodată un raport al Curții de Conturi fără măsuri și constatări. ”Înțelegeți penibilul în care vă aflați?” i-a întrebat ea. Discuțiile au continuat, iar, la un moment dat, Doina Gradea le-a spus parlamentarilor că ”blamați ingerințe politice în cadrul acestei instituții, dar dați dovadă de astfel de aspecte chiar în cadrul ședinței de astăzi”.
S-au dat 23 de voturi ”pentru” avizul nefavorabil, 14 ”împotrivă” pentru anul 2018. Și pentru 2019, Florin Roman a făcut aceeași propunere.
Victor Ilie, de la USR PLUS, a afirmat că ”votul de astăzi nu reprezintă o confirmare a cifrelor, ci opinia noastră cu privire la felul în care s-a desfășurat execuția”. ”Însuși faptul că există un proces pe rol aduce o suspiciune asupra modului în care s-au desfășurat cheltuielile” a mai spus parlamentarul, care consideră că ”această instituție trebuie să fie impecabilă”. Radu Oprea a spus că Victor Ilie a spus lucrurile corect și s-a antepronunțat, votând politic. Pentru anul 2019, rezultatul votului a fost 23 ”pentru” avizul nefavorabil și 15 ”împotrivă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”