DokStation Music Documentary Film Festival - ediția disco, în Sectorul 6
Autor: Mihai Ciobanu pe 12 sep, 10:23 | Lifestyle

DokStation 2019

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, vă invită, în cadrul celei de-a patra ediții DokStation Music Documentary Film Festival, la concertul uneia dintre cele mai apreciate trupe din underground-ul autohton, Toulouse Lautrec, dar și la proiecția filmului documentar "The King" (r: Eugene Jarecki, 2018), dedicat Regelui Rock'n'Roll, Elvis Presley.

Concertul va avea loc pe 14 septembrie, de la orele 19.30, în parcarea Plaza România (Bd. Timișoara nr. 26), în cadrul DokStation Music Documentary Film Festival și va fi urmat de proiecția documentarului, de la orele 20.30.Accesul este gratuit.

A patra ediție DokStation Music Documentary Film Festival va avea loc în perioada 12-15 septembrie 2019, în București, și va fi dedicat muzicii disco. Conceptul combină două dintre cele mai populare arte - filmul și muzica, festivalul aducând în fața publicului proiecții, concerte și evenimente, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

În cele patru zile de festival vor fi difuzate filme despre evoluția muzicii disco, documentare cu și despre Radiohead, INXS, David Bowie, Suede, Elvis sau PJ Harvey, dar și producții autohtone.

Selecția de anul acesta cuprinde 21 de documentare muzicale, majoritatea în premieră în România. O parte dintre acestea sunt dedicate evoluției muzicii disco: povestea legendarului club de noapte din Manhattan, în Studio 54 (r: Matt Tyrnauer, 2018), istoria muzicii electronice franțuzești, în French Waves (r: Julian Starke, 2018) și o explorare în trecutul și viitorul muzicii Italo Disco, în Italo Disco Legacy (2018) - proiecție urmată de o sesiune Q&A în prezența regizorului Pietro Anton.

În cadrul DokStation vor fi prezentate și trei producții autohtone: „Creativ" (r: Ioana Grigore, 2019) - povestea grupului muzical de jazz de avangardă fondat de pianistul Harry Tavitian, "Zilele Vieții Noastre" - un documentar despre rapper-ul Tudor Sișu, precum și o variantă work in progress a documentarului "Kids Rock" (r: Claudiu Mitcu), povestea trupei Blană Bombă - patru băieți cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, pasionați de muzica rock. Proiecția va fi urmată de un concert Blană Bombă. Pe lângă documentare, programul DokStation 2019 include muzică live și petreceri tematice.

Programul proiecțiilor și evenimentelor conexe este disponibil la www.dokstation.ro.

Pentru asigurarea bunei desfășurări a evenimentului, polițiștii locali ai Sectorului 6 vor lua măsuri de siguranţă publică în zonele adiacente locului de desfăşurare a acestuia faţă de persoanele care afectează climatul de ordine publică.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Lifestyle Vezi toate articolele
Crossuri parteneri