Doliu în lumea poetică. Un mare scriitor și publicist a trecut la cele veșnice
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Unul dintre cei mai importanți scriitori și publiciști din zona Moldovei, Ion Paranici, a trecut la cele veșnice.

Poetul și publicistul sucevean Ion Paranici a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 83 de ani. Omul de cultură sucevean s-a născut pe 26.03.1937, la Tişăuţi.

„Om de o nobleţe sufletească benefică pentru generaţii întregi de scriitori suceveni, Ion Paranici înseamnă o necontenită vibraţie întru frumos, o trăire generoasă de continuităţi ale spiritului, pe care a ştiut şi încă mai ştie să le aşeze frumos în rafturile memoriei, adică într-un spaţiu sacru în care nici măcar aripile păsărilor nu mai răzbat, ca să îndepărteze, cu zborul lor zbuciumat, colburile suprapuse ale tradiţionalei şi condamnabilei insensibilităţi româneşti faţă de identitatea reală a românismului. (...) Ion Paranici, ca poet, ca gazetar, ca evocator evlavios al spiritului românesc din Bucovina, ar merita un amplu studiu, care să-l poziţioneze acolo unde merită, adică între reprezentanţii de frunte ai spiritualităţii noastre”, spunea la un moment dat scriitorul Ion Drăgușanul, completând că poetul Ion Paranici este, dincolo de valoroasa-i operă, un lider incontestabil al culturii bucovinene, care a crescut, prin permanentă publicare, câteva generații de scriitori, asigurându-le notorietate și, indirect, autoritate creativă.

„A făcut-o, cu dezinvoltură și cu trudă de cărturar autentic, și în anii comunismului, ca redactor-șef al cotidianului , dar și după aceea, structura intelectuală a domniei sale, pe care eu o moștenesc în bună parte, fiind cea de slujitor, de devotat al culturii. Dacă nu s-ar fi născut în Tișăuții Sucevei, Ion Paranici trebuia inventat, pentru că fiecare dintre noi a avut în domnia sa un prieten, un frate întru simțire chiar și atunci când funcționa un anume tip de cenzură, pe care Domnul Ion Paranici, poet, publicist și cărturar rasat, a știut să o evite, înseninând cerul pentru o largă desfășurare de aripi. Titlul de Senior al Scrisului Bucovinean înseamnă o plecăciune respectuoasă în fața unui om care s-a aflat pe sine, ajutând generații de creatori să se definească”, a adăugat Ion Drăgușanul. „Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! Îi vom păstra veşnic amintirea şi fie ca toţi cei care l-au cunoscut să nu-l dea uitării, să-l păstreze în memorie aşa cum a fost” este mesajul transmis de colegii de la Crai Nou, precizează Monitorul de Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel