Urmărește emisiunea live
Doliu în lumea teatrului românesc. A murit Petru Ciubotaru
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Doliu
Doliu
S-a mai stins o stea din lumea teartului românesc. Actorul Petru Ciubotaru, de la Teatrul Național din Iași, a murit astăzi, la vârsta de 80 de ani.

Actorul Petru Ciubotaru, fost director adjunct al Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași între anii 1993 - 1997, a murit joi, la vârsta de 80 de ani, potrivit unui anunț al instituției.

Actorul Petru Ciubotaru s-a născut în anul 1939, la Ciurea, judeţul Iaşi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, promoţia 1963, la clasa prof. Alexandru Finți - George Rafael. După un an petrecut la Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, în 1964, a intrat în echipa Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. Între anii 1993 şi 1997, a ocupat funcţia de director la instituţia teatrală ieşeană.

Mesajul Teatrului Național Iași

"Cu inimile frânte de durere, anunțăm plecarea dintre noi a marelui actor Petru Ciubotaru. Nouă, colegilor din Teatrul Național Iași, spectatorilor, prietenilor, scenei ieșene de teatru, ne vor lipsi zâmbetul pe care-l oferea cu generozitate, talentul uriaș și inegalabil, amintirile extraordinare, povestite cu har, cu care ne însenina mereu, vitalitatea, verva, pasiunea neobosită pentru teatru și iubirea nesfârșită pentru public. Suntem alături de familia îndurerată. Drum lin, însoțit de lumină, maestre Petru Ciubotaru!", se arată în anunțul publicat de teatrul ieșean pe contul de Facebook.

Petru Ciubotaru a jucat și în două filme, "Glissando" (1982), de Mircea Daneliuc, dar și mai recentul "Bacalaureat" (2016), de Cristian Mungiu.

De-a lungul carierei a primit, printre altele, Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Cavaler, în 2002, dar și premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel