Doliu la Dinamo Bucureşti. Un fan celebru al echipei a decedat
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Dinamoviştii sunt în doliu, după ce unul dintre cei mai cunoscuţi suporteri ai echipei s-a stins din viaţă. 

"Drum lin spre ceruri, Nicu Galerie!

Profund îndurerați am aflat de moartea neașteptată a lui Nicolae Paraschiv, cunoscut de noi toți, ca "Nicu Galerie". S-a stins o viaţă de om, națiunea dinamovistă a pierdut o fiinţă dragă, iar pierderea este imposibil de realizat. Ne este greu să găsim cuvinte potrivite acum când am aflat că Nicu al nostru, cel care a condus galeria dinamovistă o lungă perioadă de timp, a plecat la ceruri. De acum înainte nu-l vom mai vedea decât prin fereastra amintirilor. Doamne, odihnește-l în pace!", se arată pe pagina de Facebook a Asociaţiei Dinamovişti pentru Dinamo. 

Nicu Galerie, farsă în 2003 

Acum 16 ani, mai mulţi suporteri ar fi mers la conducerea clubului din Ştefan cel Mare pentru a transmite trecerea în nefiinţă a lui Nicu Galerie. Şefii lui Dinamo au oferit atunci 30 de milioane lei vechi pentru ajutorarea familiei acestuia, precum şi două autocare pentru suporterii care voiau să meargă la înmormântare. 

Doar că Nicu Galerie nu murise şi a folosit banii pentru a da o petrecere. Celebrul personaj a infirmat, ulterior, povestea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel