“Organizaţiile încă nu au ajuns la un nivel atât de ridicat încă să se gândească ‘OK, acum sunt protejat, dar dacă totuşi este cineva la mine în casă, ce să fac?’. Organizaţiile care au un nivel de maturitate ridicat sunt cele din zona financiar-bancară, unde riscurile sunt mai mari şi încep să evolueze foarte mult şi cei din zona de automotive”, a explicat Sergiu Zaharia - Cyber Security and Privacy Officer Huawei Romania.
“Observăm că domeniul emergent în care vom avea un nivel de securitate foarte ridicat este vizibil cu ochiul liber, cel de automotive. O să fie şi cel de railway – căi ferate. Au apărut acolo nişte standard sectoriale de securitate foarte avansate. De ce? E critic să fii în tren şi acesta să deraieze, şi atunci zonele acestea părerea mea este că vor depăşi zona financiar-bancară în viitorul apropiat din punctul de vedere al maturităţii rezilienţei cibernetice, pentru că vorbim de vieţi omeneşti”, a mai completat Sergiu Zaharia în cadrul emisiunii de la DC News.
VIDEO:
Sergiu Zaharia a explicat pe înţelesul tuturor ce înseamnă conceptul de rezilienţă cibernetică
"Este o intersecţie dar şi o deosebire între securitatea cibernetică tradiţională pe care am învăţat-o la un moment dat şi noul concept de rezilienţă cibernetică, apărut ca domeniu independent cam de 10-15 ani.
Să ne gândim, foarte simplu, la o bancă. O agenţie bancară obişnuită. Ce înseamnă securitate bancară? Că poţi să ai pază umană, poţi să ai 'access control' la uşi, o separare a agenţiei bancare într-o zonă cu publicul şi o zonă mai în spate pentru cei care lucrează în bancă, iar undeva într-o cămăruţă este seiful cu valori.
Ce înseamnă securitate? Că îţi iei toate măsurile să nu ajungă cineva la seif. Rezilienţă ce înseamnă? Că o data ce o persoană a ajuns la seif, stă în faţa lui şi încearcă să scoată bani dar nu reuşeşte, pentru că seiful este rezilient ca device. Dacă ai un nivel de maturitate şi mai ridicat la rezilienţă cibernetică, atunci trebuie să ne imaginăm că apar alte concepte, cum ar fi amăgirea atacatorului. De exemplu, un atacator intră în camera seifului şi în loc să vadă un seif vede că este o uşă către o altă camera de seif şi ajunge la o cameră cu o 120-150 de seifuri şi nu ştie unde sunt banii. Şi are şi timp limitat.
Aici vorbim despre nişte concepte care ţin şi de rezilienţa cibernetică la un nivel avansat – pentru că aceasta costă – dar care duce la un risc mult mai redus dacă eşti pregătit pe acest domeniu decât dacă asiguri o securitate cibernetică tradiţională, fără aceste noi componente", a explicat Sergiu Zaharia - Cyber Security and Privacy Officer Huawei Romania, în interviul acordat DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc