”Domnul Ibrahim și florile din Coran”, cu genialii Logigan și Râlea. Cine nu are dreptul să te părăsească
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
FOTO TEATRUL METROPOLIS
FOTO TEATRUL METROPOLIS
Piesa ”Domnul Ibrahim și florile din Coran” te introduce, cu un zâmbet, într-o lume profundă. Genialul Vlad Logigan, înainte de spectacol, îți indică prin semne două reguli: fără butonarea telefoanelor mobile și cu zâmbetul larg la purtător. Cât mai larg.

Un zâmbet poate schimba lumea. Ne învață Momo care știe acest lucru de la domnul Ibrahim. Chiar dacă unii văd în zâmbet doar ascunderea unor trăznăi sau niște probleme dentare ce pot fi rezolvate cu aparat dentar, alții văd poarta spre o lume în care se intră doar pe bază de surâs larg.

În Momo - sau Moise - suntem noi, într-un fel sau altul. Piesa aceasta este despre dorințe sexuale, despre independență, despre cunoașterea de sine și despre un drum spre iubire. O iubire pierdută, dar regăsită.

Sunt oameni care nu ar trebui să plece niciodată de lângă noi. Ne-o spune Momo, dar o simțim fiecare pentru că Momo ne-a zis, luni seară, la Teatrul Metropolis, ceea ce noi nu mai îndrăznim să spunem. Oricine are dreptul să ne părăsească. Dar niciodată nu ar trebui să ne părăsească părinții. Momo fusese abandonat de mamă când era mic, iar tatăl său - un om dur, un avocat, l-a părăsit când a fost concediat din justiție. I-a lăsat lui Momo doar un bilet care i-a rupt sufletul, iar Momo, Vlad Logigan, a reușit atât de bine să-și arate disperarea. Momo fusese abandonat de trei ori - o dată de mama, o dată de tată care a plecat în lume și a treia oară, tot de tată, care s-a sinucis.

A fost adoptat de domnul Ibrahim, arabul de pe ulița evreiască. Zâmbea mult și vorbea puțin. Până într-o zi când și el a plecat. De ce, unde și cum veți afla dumneavoastră la Teatrul Metropolis.

Dincolo de toate, Momo ne învață o lecție: că sufletul și mintea nu pot trăi separat. Și dacă totuși avem sufletul într-o parte, iar mintea în alta, să facem cumva să ne regăsim. Altfel nu vom putea trăi fericiți niciodată. Și da, la un moment dat, după ani de căutări, sufletul și mintea se vor regăsi că așa sunt legile firii.

Momo a fost căutat de mamă după vreo 16 ani. Femeia voia să fie iertată de cel pe care îl părăsise. Plecase pentru că nu-l iubea pe bărbatul căruia îi dăruise un copil. Momo a întrebat-o ce primește în schimbul anilor pierduți căci iertarea nu-i un lucru așa de simplu. Dacă și-a iertat mama sau nu, aflați la Teatrul Metropolis unde Vlad Logigan vă face să vă simțiți parte din poveste.

Asta nu-i o critică de teatru, nu-i recenzie, ci o părere a unui simplu spectactor care merge des la Teatrul Metropolis. Și simte. Nimic mai mult.

Și mergeți să-l vedeți pe domnul Ibrahim interpretat de Marian Râlea. Este formidabil!

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani!

Călătoria unui puşti singuratic Moise (Momo) spre lumea nebănuită şi stranie din inima Orientului cu moschei şi dervişi rotitori, o călătorie - parabolă a vieţii şi a morţii care surprinde şi îndeamnă la meditaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel