Donald Trump și-a creat „rețeaua de socializare” mult promisă
Autor: Neagoe Narcis-Florentin pe 05 mai, 08:11 | Internațional

Sursă foto: Pixabay

După ce a promis luni la rând că își va crea propria rețea de socializare, Donald Trump a lansat, marți, o nouă secțiune a site-ului său web care este practic un blog WordPress.

Conform The Verge, noua „platformă” arată ca un fel de Twitter și are parte de mesaje din partea fostului președinte american. Oamenii se pot înscrie pentru a primi alerte la postări, cu ajutorul emailului sau numărului de telefon. La un moment dat, postările vor putea fi apreciate, ca pe rețelele de socializare.

Chiar dacă site-ul lui Trump nu are de-a face cu adevăratele platforme de social media, fostul lider american va fi în curând deblocat pe Facebook și alte platforme deținute de companie precum Instagram, după aproape patru luni de interdicție.

Site-ul poate fi accesat AICI.

Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri