Teoretic, totul ar trebui să fie clar în şapte sau opt ore, le-a declarat Tusk unor jurnalişti polonezi la Bruxelles. Negocierile sunt în curs, totul merge bine, dar cu partenerii noştri britanici totul este posibil, a adăugat Tusk despre înţelegerea pe care o consideră necesară pentru a evita haosul unui Brexit fără acord pe 31 octombrie. Dacă va fi încheiat, documentul va fi supus aprobării liderilor europeni, care se reunesc joi şi vineri la un summit.
Cu puţin timp înaintea acestei declaraţii a lui Tusk, negociatorul şef britanic pentru Brexit, Steve Barclay, a asigurat că premierul Boris Johnson va respecta legea care-i impune să ceară UE încă o amânare a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până pe 19 octombrie.'Dar este important ca noi să ieşim (din UE) la 31 octombrie', a mai spus Barclay.
Discuţiile cu Bruxellesul se concentrează pe două chestiuni sensibile: modul de a se evita revenirea la o frontieră între Irlanda, stat membru al UE, şi Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, stabilind în acelaşi timp controale vamale, şi dreptul de aprobare acordat autorităţilor nord-irlandeze asupra acordului de ieşire, lucru pe care statele UE nu îl vor. În propunerea Londrei, Irlanda de Nord rămâne în teritoriul vamal al Regatului Unit, dar aplică regulile comunitare pentru produsele destinate Uniunii Europene, potrivit unor surse europene, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii