Tribunalul Gorj a mai decis achitarea altor trei inculpaţi din acest dosar - Eduard Cincu, subinginer cadastru la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al SC Millenium Topographica SRL.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi care acţionau ca un tot unitar - SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.
Conform anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi exercitat 'activităţi de determinare mediată', în urma cărora doi angajaţi ai societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov, i-au dat lui Eduard Cincu câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012 - 2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.
Banii au fost remişi pentru ca funcţionarul de la OCPI Olt să avizeze documentaţia cadastrală întocmită de către angajaţii Millenium Topographica SRL
'Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmiţând decizia sa de a fi cooptat un funcţionar din cadrul OCPI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentaţiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia contactată spre realizarea scopului său - directorul OCPI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcţionar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul ca acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acţionat cu intenţia directă de a da bani necuveniţi funcţionarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care investiţia financiară privind societatea de cadastru îi aparţinea, realizându-se astfel elementele circumstanţiale ale infracţiunii de instigare la luare de mită', se arată în rechizitoriu.
Conform aceleiaşi surse, cuantumul sumei plătite lunar lui Eduard Cincu, subinginer cadastru la OCPI Olt, a fost stabilit tot de Darius Vâlcov. Banii respectivi nu erau evidenţiaţi în actele contabile, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a plăţilor fiind înregistraţi la servicii de instruire profesională, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”
- O nouă provocare pentru școala românească, în contextul tehnologizării și ecologizării. Prof. Duțu: Un moment de cumpănă