Dosarul accidentului în care este implicat automobilul lui Lucian Bode a fost clasat
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Facebook - Lucian Bode
Facebook - Lucian Bode
Dosarul accidentului în care a fost implicat autoturismul lui Lucian Bode a fost clasat. 

Dosarul accidentului în care a fost implicată mașina lui Lucian Bode a fost clasat de Secția Parchetelor Militare din Parchetul General. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul accidentului a fost clasat.

Conform surselor citate, nu s-au întrunit elementele constituitive ale unei infracțiuni.

Lucian Bode nu conducea la momentul accidentului

Accidentul a avut loc în vara anului trecut, pe DN7, în zona localităţii Drăganul din judeţul Argeş. O filmare a unui motociclist aflat în trafic arăta cum o maşină în care se afla fostul ministru al Transporturilor a circulat pe contrasens pentru a depăşi o porţiune aglomerată, deşi depăşirea nu este permisă în zona respectivă. Ulterior a lovit frontal un autoturism care a venit din sens opus.

Lucian Bode nu se afla la volan în momentul accidentului. Potrivit poliţiştilor, Bode era pasager în autoturismul respectiv şi nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Celelalte persoane implicate în accident au suferit răni uşoare, aşa că nimeni nu a mers la spital. 

Lucian Bode ar fi fost propus pentru funcția de premier

În cursul weekendului au apărut informații conform cărora Lucian Bode era pe lista potențialelor propuneri pentru funcția de premier. Conform surselor RomâniaTV, Lucian Bode ar fi următorul premier propus de PNL. Se pare că informația ar fi verificată cu mai multe surse, iar numele lui Lucian Bode, unul din membrii grupului ”de la Sălaj”, a fost confirmat. De altfel, Lucian Bode s-a numărat, de la început, printre cele patru nume vehiculate pentru această funcție de prim-minstru al României. Potrivit surselor Realitatea Plus, Lucian Bode, prim-vicepreşedintele PNL, ar fi preferatul președintelui Klaus Iohannis. 

În prezent, Lucian Bode asigură interimatul la Ministerul Justiției, acesta fiind de asemenea cel care conduce și Ministerul de Interne. 

Vezi și: Liderii PNL, discuție despre CRAVATE la Cotroceni- VIDEO. Cîțu: Marile minți gândesc la fel

Vezi și: Cîțu, întâlnire cu parlamentarii PNL la Vila Lac - surse

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel