Dr Herman Berkovits, la Academia de Sănătate: Pandemia COVID-19 și vaccinarea
Autor: Mihai Ciobanu pe 17 ian, 22:30 | Academia de Sanatate
Exclusiv

Sursa foto: UMF Iași

Dr Herman Berkovits, celebrul medic de origine română care îl tratează pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, este invitat luni, 18 ianuarie, de la ora 11.00, la Academia de Sănătate, emisiune realizată de academicianul Irinel Popescu. 

„Avem privilegiul cu totul deosebit să-l avem ca oaspete pe cunoscutul Dr Herman Tvica Berkovits, absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, în 1971, deci născut în România. A emigrat ulterior în Israel, unde a făcut o foarte frumoasă carieră ca medic pediatru și medic generalist în diverse unități afiliate Centrului Universitar din Ierusalim și Universității Hadassah. Este unul dintre cei mai importanți medici din Israel, ca dovadă în momentul de față este medicul personal al premierului Benjamin Netanyahu”, a explicat academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate. 

În România, Dr Herman Berkovits este „membru de onoare al Academiei de Științe Medicale, Doctor Honoris Causa al Universităților de Medicină și Farmacie din București și Iași, cu numeroase titluri, pe care le-a obținut, evident, pe bună dreptate, dar cu mulțumiri speciale pentru această relație apropiată pe care o păstrează cu România”, a mai spus dr Irinel Popescu. 

Dr Herman Berkovits a fost direct implicat în gestionarea pandemiei COVID-19 din Israel, fiind de altfel cel care l-a vaccinat pe premierul Benjamin Netanyahu. 

El va dezvălui, la Academia de Sănătate, perspectiva israeliană asupra pandemiei COVID 19 din moment ce Israelul este de departe cea mai avansată țară din lume, cu cel mai mare număr de persoane vaccinate. Vom afla, printre altele: Ce reguli ar fi trebuit impuse în pandemie? Trebuiau lăsate deschise școlile? Ce trebuie să știm și să înțelegem despre vaccinurile COVID, dar și ce efecte se văd în Israel în urma uriașei campanii de vaccinare?

Emisiunea va fi transmisă luni, 18 ianuarie, de la ora 11.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News, DC Medical și DC NewsTV. 

Academia de Sanatate Vezi toate articolele
Crossuri parteneri