Dr Mădălina Grigoroiu, chirurg toracic la Institutul Mutualiste Montsouris din Paris, este fostă elevă a Clinicii Medicale din Fundeni și a profesorului Horvath. Ea vine astăzi la Academia de Sănătate pentru a detalia tendințele avangardiste în chirurgia toracică.
„Ne-am propus să abordăm mai multe fațete ale chirurgiei toracice de astăzi și ale spitalului modern, mai ales că Montsouris este unul dintre marile spitale ale Parisului. Și este un spital cu anumite caracteristici care-l încadrează, aș spune eu, în categoria spitalelor avangardiste, a celor care prefigurează medicina viitorului", a epxlicat academicianul dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Cei doi experți vor vorbi, în această primă parte despre cum s-a făcut deplasarea chirurgiei de la abordul clasic, de la abordul deschis, către miniminvaziv, schimbare care se petrece peste tot pe mapamond. De asemenea, vor detalia și necesitatea formării echipelor multidisciplinare de specialiști în jurul unui pacient, în condițiile în care în ziua de astăzi un singur medic, dintr-o singură specializare, nu mai poate acoperi toate complicațiile unei afecțiuni complexe precum cancerul, spre exemplu.
Emisiunea, din care astăzi vă prezentăm prima parte, va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță