"Bună poanta aia care se referea la faptul că dacă n-ar fi anestezia, unii bolnavi s-ar contrazice cu chirurgul în timpul operației.
Lucrez în spital la patul bolnavului, știu ce se întâmplă în UPU (destul de bine), știu ce-i prin containerele de la poartă, prin secția de COVID-19 de la etajul 1, prin terapia intensivă Covid, câți mor, atenționez că nu-i de glumă, că-i mai rău ca în primele 3 valuri și tot se găsește o ..."oarecare" să mă contrazică. Pe lângă faptul că n-are pic de instrucție profesională în domeniu, confundă inconștiența unora din vamă care nu-și fac treaba cu seriozitate la controlul documentelor de vaccinare, la intrare în țară, cu situația care crede ea că ar fi prin spitale. Mai pe direct, mă face mincinos și manipulator", a scris chirurgul Paul Ichim pe Facebook.
"Restul bolilor nu şi-au luat concediu"
"Ca să lămuresc încă un aspect pe care nu l-am dezvoltat până acum, să spun ce constat în ultimul an. Din cauza dihaniei ăsteia, mulți bolnavi cu afecțiuni oncologice n-au fost depistați la timp, sau urmăriți adecvat. Aceștia vin acum în situații incredibile, disperate, la care ne batem capul cum putem să-i ajutăm. Nu există zi să nu descoperim și să avem astfel de cazuri. Chestia asta reprezintă un stres ce se acumulează chiar pe corpul medical, nu poți fi insensibil la suferința oamenilor, mai ales că ei stau doar cu noi, nu beneficiază de asistență familiei ce nu poate intra la vizită. Fiecare are istoria lui, problemele lui familiale, disperarea lui și toate sunt descărcate la noi. Când noi știm deznodământul, cam cât mai are de trăit , ce probleme au acasă și vor fi nerezolvate pentru cei ce rămân, cam ce stres psihic credeți că există pe noi, ce suntem doar martorii dramelor acestora? Căutăm să încurajăm omul, nu arătăm ce știm ca să nu se descurajeze, iar lumea ne interpretează că suntem lipsiți de empatie.
Cam asta-i realitatea pe care o trăim zilnic, de aceea tot strigăm să organizăm și altfel, că nu există doar Covid, că restul bolilor fac ravagii, nu și-au luat concediu. Deja din punct de vedere statistic, mortalitatea generală a crescut asociindu-se celor de Covid.
Cred că fiecare dintre scepticii epidemiei ar trebui să se gândească că într-un fel își aduce contribuția, parțial, la dramele acestea pe care le-am numit colaterale, la cei care mor din ce în ce mai mulți. Afară oamenii s-au vaccinat, au revenit la normal, la o asistență medicală echilibrată adresată tuturor.
În concluzie, vaccinați-vă, răspundeţi pentru voi dar și pentru cei din jur, nu fiți egoiști. Nu mai credeți toate prostiile spuse de exaltați iresponsabili. ÎI încurajez pe cei care se dau amicii mei virtuali, să se alăture acestei campanii de responsabilizare a populației, să ajute să revenim cât mai repede la normalitate, să arate că ne pasă și de restul", a mai scris acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală