Dramatic! Peste 160 de școli DISTRUSE. Un sfert dintre copii nu se vor întoarce la școală
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Pentru un număr impresionant de elevi, cursurile nu se vor mai relua în această perioadă. 163 de unități de învățământ au fost distruse în acest weekend, întregul episod petrecându-se în capitala Libanului, Beirut.

Un sfert dintre copiii din capitala Libanului ar putea fi privaţi de acces la învăţământ după ce 163 de şcoli au fost distruse în explozia devastatoare produsă în portul din Beirut la începutul lunii august, a avertizat luni ONG-ul Comitetul Internaţional de Salvare (IRC), relatează AFP şi dpa.

"Peste 85.000 de elevi erau înscrişi la şcolile afectate de explozie şi va dura până la un an pentru a reconstrui clădirile cele mai avariate", a adăugat organizaţia într-un comunicat, citat de Agerpres.



Anul universitar urmează să înceapă în Liban la jumătatea lunii octombrie.



Pe 4 august, o explozie extrem de puternică s-a produs în portul din capitala libaneză, provocând moartea a cel puţin 190 de persoane şi rănirea altor peste 6.500 şi devastând cartiere întregi din Beirut. Ea a fost provocată de un incendiu la un depozit în care erau stocate de peste şase ani tone de nitrat de amoniu, fapt cunoscut de autorităţi.

Potrivit armatei libaneze, peste 85.000 de clădiri au fost avariate, între care case, spitale şi şcoli.

"În general, ne aşteptăm să vedem mult mai puţini copii înscrişi la şcoală şi să existe o rată ridicată a abandonului şcolar pe parcursul anului", a declarat directorul IRC din Liban, Mohammad Nasser.

ONG-ul explică acest potenţial abandon printr-o posibilă lentoare a lucrărilor de reconstrucţie, părinţi îngrijoraţi de costurile suplimentare şi siguranţa copiilor lor pe drumul către o nouă unitate şcolară, sau chiar copii obligaţi să lucreze pentru a-şi ajuta familiile.

"Copiii din şcolile avariate vor avea distanţe mari de parcurs pentru a ajunge la noua lor şcoală, la care se adaugă costurile de transport suplimentare - ceva ce familiile mai sărace nu îşi vor putea permite", afirmă organizaţia neguvernamentală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel