Drulă, strategul lui Barna, îl avertizează pe Orban: Pentru PSD n-a ieșit bine!
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres
Deputatul Cătălin Drulă i-a cerut premierului Orban să se răzgândească în legătură cu o măsură a guvernului.

Cătălin Drulă, deputat USR, i-a cerut premierului Orban să se răzgândească și să nu blocheze votul studenților și tinerilor din centrele universitare, asemănând măsura cu ce a făcut PSD în cazul votului din diaspora.

„Mi-e greu să înțeleg de ce guvernul Orban se folosește de o inițiativă utilă și necesară - angajarea răspunderii pentru alegerea în 2 tururi a primarilor, pentru a da și o mică și meschină lovitură dreptului la vot al unor categorii sociale importante", a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

„Nu faceți ce a făcut PSD"

„Domnule Orban, vă puteți încă răzgândi. Vă rog să nu blocați votul studenților și tinerilor din marile centre universitare, dintre care mulți cu viză de flotant. Nu faceți ce a făcut PSD cu votul din Diaspora. Nu de alta, dar pentru PSD n-a ieșit bine", a avertizat Drulă.

În final, Cătălin Drulă a spus că oamenii trebuie să voteze acolo unde locuiesc, nu după interesele electorale ale unora.

„E inacceptabil ca votul unor categorii de populație care nu convin electoral să fie blocat prin schimbări de ultim moment. Lăsați oamenii să voteze acolo unde locuiesc! Știu că știți asta. PSD nu trebuie să fie un model pentru nimeni", a încheiat deputatul USR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel