Dublare alocații. Lider ALDE: Faceți un cadou copiilor: măriți alocațiile! ”Vă bateți cu pumnii în piept”
Autor: Alexandru Ichim pe 29 mai, 10:44 | Personalități politice

Un lider ALDE îi cere Guvernului să majoreze alocațiile copiilor. 

Ionel Petre, Președinte ALDE Dâmbovița, a transmis un comunicat de presă prin care le cere guvernanților să le facă ”o surpriză” copiilor, de 1 iunie, și să majoreze alocațiile. 

Iată scrisoarea integrală:

 

”A venit momentul perfect pentru mărirea alocațiilor: 1 iunie! De ziua lor, copiii nu se mai pot întâlni la diferite evenimente dedicate, dar ar fi cazul să se bucure de promisiunile electorale privind mărirea alocațiilor, pe care liberalii nu s-au sfiit să le facă! 

Guvernul Orban spune acum că nu sunt bani pentru majorarea alocațiilor... Să mai înghițim aceste discursuri teatrale?  Când v-ați hotărât să ne țineți închiși și să îngropați economia națională nu v-ați gândit la asta? Când ați împărțit milioane de lei firmelor de casă în timpul stării de urgență, nu ați luat în calcul și nevoile oamenilor mici?

Vă bateți cu pumnii în piept că ei sunt viitorul acestei țări, dar nu faceți nimic pentru ei! Le-ați luat până și învățătura... vă jucați de-a școala on-line.

Știm că vă doriți un popor slab pregătit intelectual, pentru a fi mai ușor de manipulat, dar nu mai suportăm bătaia voastră de joc!

Respectați legea, pe care Președintele a promulgat-o la începutul anului! 

Dublați alocațiile copiilor!

 

Oferiți-le un cadou de ziua lor! Lăsați scuzele! Găsiți soluții!

În urmă cu aproximativ un an ați propus dublarea alocațiilor copiilor extrem de vehement și s-a putut! Atunci era PSD la guvernare, iar dublarea alocațiilor a fost pe buzele tuturor liberalilor... Acum sunteți voi la cârmă, dovediți că scenele de anul trecut nu au fost doar mascaradă! 

Fiți responsabili! Îndepliniți-vă datoria și față de oamenii mici, nu doar față de cei care merg la vot acum! Gândiți-vă la viitor, nu doar din punct de vedere electoral!

Până se decid guvernanții să facă ceea ce trebuie ceea ce este corect, vă spun la mulți ani, dragi copii! Să fiți sănătoși și bucuroși! 

Vă mulțumim că ne faceți viața mai frumoasă!”, a transmis Ionel Petre, Președinte ALDE Dâmbovița, într-un comunicat de presă. 

Te-ar putea interesa și ....
Personalități politice Vezi toate articolele
Crossuri parteneri