În comunicatul în care prinţul Harry şi Meghan Markle îşi anunţau intenţia de a face un pas înapoi de la îndatoririle lor faţă de familia regală britanică, ducii de Sussex îşi exprimau dorinţa şi de a deveni "independenţi financiar", relatează online ziarul spaniol ABC.
După două săptămâni, regina Elisabeta a II-a a ajuns la un acord cu nepotul său pentru a stabili care va fi noul său statut în cadrul Casei Regale.
Marca "Sussex Royal"
Acordul va deveni efectiv în primăvara aceasta, iar până atunci Harry şi soţia vor avea reşedinţa atât în Canada cât şi în Marea Britanie. Ei nu vor mai primi fonduri publice de la Coroană, în schimb, vor putea face afaceri profitabile pe cont propriu.
Una dintre ele şi aflată în capul listei este marca asupra drepturilor lor de imagine înregistrată ca "Sussex Royal".
Înainte de "retragerea" lor, Meghan şi Harry au înregistrat această marcă în Marea Britanie, însă după ultimele evenimente alţi oameni de afaceri au profitat pentru a înregistra denumirea "Sussex Royal" în SUA, Canada şi la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
"Neglijenţă" sau "greşeală"
O "neglijenţă" sau "greşeală" din partea cuplului care nu a fost conştient de puterea acestui nume şi care le poate pune în pericol o afacere milionară.
În iunie 2019, cuplul a trecut acest nume ca marcă înregistrată, iar de atunci au avut la dispoziţie şase luni pentru a extinde această înregistrare şi în alte ţări, însă la momentul respectiv păreau ocupaţi cu alte treburi.
Între timp, chiar în ianuarie a fost depusă o solicitare din Europa, iar ulterior Royalmount Spirits firma de băuturi spirtoase a înregistrat marca "Sussex Royal" pentru a vinde băuturi alcoolice şi articole sportive.
O lecţie pentru ducii de Sussex
O altă solicitare a venit din California unde omul de afaceri Jared Folgeson a făcut acelaşi lucru în Statele Unite, deşi motivele sale nu au fost ghidate neapărat de nevoia de îmbogăţire. Potrivit publicaţiei The Sun, el ar fi dorit să dea astfel "o lecţie" Ducilor de Sussex pentru "a fi mai atenţi la detalii".
În orice caz, aşa cum susţine The Guardian se estimează că valoarea mărcii "Sussex Royal" va ajunge la 400 de milioane de dolari.
O afacere pe care ducii de Sussex cu siguranţă îşi propuneau să o exploateze, în noua etapă a vieţii lor, şi pentru care vor trebui să lupte în justiţie, în cazul în care vor să recupereze controlul asupra identităţii lor în Europa şi în America de Nord, citează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!