Durerea lui Dan Andrei Aldea, omul bun al folk-ului. Mihai Cosmin Popescu: Lumea îl uitase
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Cătălina Burghelea
WhatsApp
Vestea morții lui Dan Andrei Aldea, fostul lider al formaţiei "Sfinx", a picat ca un trăsnet. DCNews a stat de vorbă cu Mihai Cosmin Popescu, realizatorul emisiunii "Omul cu chitara", la Radio România Actualităţi, despre prietenia cu regretatul cântăreț.

"Din anul 1981 s-a stabilit în Germania și nu și-a mai dorit să se întoarcă în România. Și totuși s-a întors acum șase ani, s-a stabilit la Oradea, împreună cu partenera lui, cu gândul că se va întoarce în Germania să-și continue munca în cadrul studioului excepțional pe care îl avea, dar se pare că o parte din el îl transferase în România. Revenise pe scenă și a avut apariții de muzică folk la Alba Iulia, a fost prima apariție, adică prima dată când l-am văzut eu la Festivalul de folk-concurs Ziua de Mâine. Într-adevăr, a confirmat, la aproape 70 de ani, pe care îi făcea acum în martie, ideea că era unul dintre cei mai talentați muzicieni români, dincolo de interpret, orchestrator excepțional și, de asemenea, o tehnică excelentă la chitară, dar și la instrumente de suflat.", a spus Mihai Cosmin Popescu pentru DCNEWS

"După care l-am revăzut în 2018, la Bistrița, la Festivalul de folk pentru tineret, a avut și acolo un recital foarte bine primit. Și la Alba-Iulia, și la Bistrița am asistat la două întâlniri cu presa. La Alba-Iulia, a vorbit, împreună cu Mircea Rusu, despre reîntoarcerea lui în România și crezul lui artistic, ce înseamnă să fii un profesionist de excepție și să promovezi valoarea. Era împotriva non-valorilor, era un om tranșant, având și experința faptului că era absolvent de Conservator, avea viziunea unui profesionist 100% și sigur că nu suporta non-valorile și surogatele.  A doua oară, la Bistrița, a fost o întâlnire cu ziariștii despre Bob Dylan, era împotriva lui Bob Dylan, i se părea că nu este ceea ce a dorit presa să ofere oamenilor. Într-o discuție cu Cătălin Condurache, Dan Andrei Aldea a susținut că nu este un mare admirator al lui Bob Dylan, că nu este o valoare, o părere pe care o împărtășesc mulți alții.", a continuat realizatorul radio. 

Era foarte retras

 

"Era foarte retras, foarte greu puteai să intri în posesia numărului lui de telefon sau să vorbești cu el, sigur că a suferit, nu o spunea, dar se vedea lucrul ăsta, din cauza absenței lungi, a plecat dinainte de 1990 din România și s-a întors acum șase ani. Lumea îl uitase, tinerii nu-l cunoșteau, se aștepta să fie bine primit de publicul din România. Era un om conștient de valoarea lui și de personalitatea pe care o reprezintă și nu se dădea în lături să afime sus și tare acest lucru, poate pentru unii era văzut cu nasul pe sus.  Eu am încercat să-l invit, eu cu Ducu Bertzi, să facem o emisiune cu chitara, am încercat. Ducu a reușit să-l aducă la televiziune, să se apropie de el și să-l aibă ca invitat.", a mai dezvăluit Mhai Cosmin Popescu despre Dan Andrei Aldea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel