Acum exact 60 de ani s-a produs o eclipsă totală de Soare, vizibilă și de pe teritoriul României. Umbra Lunii a ajuns în dimineața zilei de 15 februarie 1961 și în zona sudică a țării, eclipsa totală fiind vizibilă la sud de linia Drobeta Turnu-Severin - Pitești - Ploiești - Brăila. Linia de centralitate a ajuns doar puțin în țară, la sud de Alexandria și apoi în sudul Dobrogei, trecând chiar prin Constanța, după cum se poate vedea și pe hartă, informează AstroInfo pe pagina de Facebook.
În București eclipsa a început la 8:43, cu fazele parțiale. Totalitatea a început la ora 9:53 și a durat 2 minute și 10 secunde. Durata maximă a eclipsei pe teritoriul României a fost la Constanța unde totalitatea a durat 2 minute și 38 de secunde. Eclipsa totală a mai fost vizibilă și din Craiova, Slatina, Alexandria, Călărași, Slobozia și Tulcea.
Din câte am aflat, eclipsa totală nu a putut fi observată din România din cauza vremii nefavorabile.
Eclipsa totală a început în Atlantic, nu departe de coasta vestică a Franței și a trecut apoi peste Franța, Italia, Iugoslavia, România, Bulgaria și URSS. Maximul eclipsei s-a produs în URSS, în apropiere de Novocherkassk, la ora 10:19, eclipsa totală durând aici 2 minute și 45 de secunde.
Puteți să vedeți harta eclipsei cu detalii aici: http://xjubier.free.fr/.../TSE_1961_GoogleMapFull.html
Își amintește cineva de această eclipsă?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor