Greşit înţeleasă şi interpretată în fel şi chip, educaţia sexual în şcoli este privită ca pe o modalitate de "transformare" negativă a copiilor. Fie pentru că ar ţinti copii prea mici pentru asemenea informaţii, fie pentru că i-ar învăţa pe aceştia despre menstruaţie, masturbare şi relaţii sexuale de la vârste la care, tradiţional, aceştia nu ar trebui să ştie aceste lucruri.
Cu toate astea, în România anului 2018 17.981 de adolescente și tinere cu vârsta sub 19 ani au devenit mame, arată datele Organizației Salvați Copiii. 674 dintre ele au mai puțin de 15 ani, iar 17.307 au între 15 și 19 ani. Dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naștere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, 7 la a cincea naștere, iar una se află chiar la a șasea naștere. Există, însă, o problemă. Lipsa de asumare! Ca şi în cazul violenţei domestice, românii se prefac de multe ori că astfel de probleme nu există sau că nu pot apărea în familiile lor.
Petiţie pentru eliminarea educaţiei sexuale
În mediul virtual, circulă de câteva zile o petiţie numită "Spune NU legii educaţiei sexuale la preşcolari", semnată deja de peste 23.000 de persoane. În expunerea de motive, iniţiatorii spun că "orice părinte cunoaște că nu poți să îi spui unui copil de 4-10 ani, unui preşcolar, unui şcolar şi unui elev din învăţământul secundar ce este masturbarea, să îi spui despre auto-satisfacere, despre relațiile cu persoane de același sex, despre contracepție și avort, nu poți să îi explici mai mult sau mai puțin amănunțit despre organele sexuale la o vârstă atât de fragedă". În plus, mai afirmă iniţiatorii, astfel de informaţii ar influenţa negativ dezvoltarea psiho-socială a copiilor.
Legea educaţiei sexuale în şcoli produce, pentru moment, controverse peste controverse, atât în societate, cât şi în politică, acolo unde este criticată chiar şi de foşti miniştri ai educaţiei
De ce ar fi importantă
Totuşi, luând în considerare aceste lucruri, nu ar fi important ca şi copiii de vârste fragede (4-5-6 ani), ţintiţi frecvent de pedofili, să ştie că dacă nu vrei să fii îmbrăţişat sau sărutat este în regulă să spui nu, să ştie că nu este în regulă să pleci cu străinii sau chiar şi cu cunoscuţii fără ştirea părinţilor, să ştie că nu este în regulă să se lase ademeniţi cu dulciuri, jucării sau alte promisiuni? Sau, cel mai important, nu ar fi bine să ştie cum să reacţioneze în astfel de situaţii?
Pondere în anul şcolar
Greşit înţeleasă ar fi şi durata unui astfel de curs. Chiar dacă un an şcolar are 28 de săptămâni, nu înseamnă neapărat că şi educaţia sexuală s-ar desfăşura pe acest interval de timp. În fond, pentru preşcolari nu ar fi nevoie decât de două sau trei cursuri de responsabilizare şi conştientizare. La fel de bine, s-ar putea introduce cursuri de circulaţie, cursuri de alfabetizare media sau, de ce nu, de teatru, care i-ar învăţa pe cei mici arta argumentaţiei, a jocului de rol şi a improvizării.
*articolul reprezintă o opinie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică