„Efect Draghi”. Boom de rezervări la vaccinare, în Italia
Data publicării:
Autor: Ioana Dinu
WhatsApp
vaccinarea în Italia
vaccinarea în Italia
După cuvintele puternice folosite de premierul Mario Draghi - „trebuie să ne vaccinăm, invitația la nevaccinare este invitație la moarte” -, multe regiuni ale Italiei înregistrează un adevărat boom de rezervări.

A folosit cuvinte puternice și au avut efectul dorit, scrie La Stampa despre declarația premierului Mario Draghi: „trebuie să ne vaccinăm, invitația la nevaccinare este o invitație la moarte”.

Obligativitatea, începând cu 6 august, a certificatului verde pentru o serie de activități (de la baruri și restaurante în interior la piscine și săli de sport, cinematografe și teatre) a determinat mii de oameni să apeleze la centrele de vaccinare.

Lombardia a avut joi 49.000 de rezervări.

„Aderarea la campania de vaccinare este în creștere, ieri au rezervat aproximativ 49.000 de cetățeni, față de 28.369 miercuri și 17.412 joi", a anunțat ministrul sănătăţii al regiunii Lombardia, Letizia Moratti: „Pentru a răspunde noilor cereri, vor fi disponibile încă 100.000 de locuri noi pentru primele doze, de astăzi până la sfârșitul lunii august”.

Și în Piemont solicitările s-au dublat.

„Deciziile Guvernului au avut ca efect, chiar și în Piemont, dublarea efectivă a cererilor de vaccinare”, a spus președintele regiunii, Alberto Cirio.

Potrivit guvernatorului din Veneto, Luca Zaia, dacă în ultima săptămână (11-14 iulie) creșterea numărului de persoane care fac rezervare era de 6,7 mii pe zi, în ultimele două zile, Veneto a înregistrat o creștere substanțială a rezervărilor, care a atins 13.000 joi și a depășit 20.000 azi.

Cererile cresc și în Campania. Media zilnică era de 4-5 mii de rezervări, în ultimele câteva săptămâni, iar de joi a avut loc un boom, ziua încheindu-se cu 10.000 noi solicitări.

VEZI ȘI: SCANDAL cu dozele de vaccin Covid-19 alocate României. Care e adevărul cu așa zisul număr ”incredibil de mare” de doze

România a comandat 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID în baza unei strategii asumate la nivelul Uniunii Europene.

"Strategia de a cumpăra vaccin este asumată la nivelul întregii Uniuni Europene. Toată lumea are aceeaşi strategie (...), toate ţările merg pe aceeaşi direcţie. Strategia a fost iniţial făcută de Comisia Europeană. Este o strategie în care noi am luat parte. Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede", a afirmat Cîţu.



Vaccinurile comandate sunt pentru mai mulţi ani



"Aceste doze sunt comandate nu pentru un an, sunt pentru mai mulţi ani. Pentru că de la început s-a ştiut clar că pandemia poate nu trece în primul an şi poate e nevoie de doze pe următorii ani. Aceste doze sunt şi pe anul viitor", a mai zis Florin Cîțu.

Calculul este foarte simplu, explicație de bază pentru anti-vacciniștii care nu înțeleg de ce s-au comandat ”atâtea” doze

Jurnalistul Val Vâlcu a explicat miza numărului de doze alocate României.

În orice situație pandemică, se ia în calcul că virusul poate suferi mutații, poate să devină agresiv, mai periculos, să se răspândească mai ușor, dovadă că avem deja și alte variante ale coronavirusului.

Trebuie ținut cont că, din păcate, nu se poate vaccina toată populația planetei pentru că nu există capacitate de producție. De asemenea, sunt zone în care lumea nu se protejează, oamenii nu au nici bani de măști, nici posibilitatea distanțării fizice și, evident, nici vaccin suficient cum ar fi Africa, India sau Brazilia. În aceste țări, transmisia este mai mare pentru că numărul populației este mai mare, iar șansa să apară o mutație care să facă virusul mai periculos crește. Iar coronavirusul nu cunoaște granițe.

În plus, se ia în calcul că pandemia poate dura 2-3 ani. Ținând cont că sunt națiuni care nu reușesc să achiziționeze acest vaccin, iar în România sunt persoane care se plâng că ni se alocă un număr important, având astfel un beneficiu enorm, pare greu de înțeles. Probabil lucrurile ar sta altfel dacă ne-am vedea rudele căzând pe stradă răpuse de Covid-19. Sau poate că unii preferă să aibă economia paralizată, mii de cazuri la terapie intensivă și suferințe personale.

Când ai vaccin, este mult mai ușor să-l adaptezi la diferitele mutații care deja au apărut. Nici în cazul gripei nu avem vaccinuri alocate îndeajuns pentru că nu este suficientă capacitate de producție. Au fost și crize de vaccin gripal. Vaccinurile se fac greu, nu este ca și când vorbim de produse de sinteză chimică. Și degeaba vine cererea de vaccin atunci când tu, ca țară, dai de greu din moment ce nu se produc suficiente doze pentru toată lumea. 

Se asigură cetățenilor europeni acces la vaccinul împotriva coronavirusului

Iar anumiți români care se feresc de ser, în loc să se bucure că s-au comandat ”atâtea” vaccinuri, Comisia Europeană oferind acest beneficiu, urlă că vor o țară ca afară. De fapt, au și ei dreptate, că o țară ca afară poate însemna și Somalia sau India, a spus jurnalistul Val Vâlcu.

Concluzia e una singura: Comisia Europeană a luat în calcul ca oamenii să aibă acces la o soluție viabilă în lupta cu coronavirusul. Este bine că s-au comandat aceste doze astfel încât în următorii ani, până trece pandemia, să putem sta liniștiți. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel