În cadrul cercetării, au fost examinate 23 de studii publicate pe tema consumului de alcool în timpul sarcinii. Au fost identificate dovezi că această practică poate să ducă, de asemenea, la o greutate mai mică a bebeluşului la naştere. Concluziile cercetării întăresc recomandările directorului serviciilor medicale din Regatul Unit care, în cadrul unei campanii cu sloganul Drymester, îndeamnă femeile să se abţină de la consumul de alcool în toate trimestrele sarcinii.
Pentru a studia efectele consumului de alcool în timpul gravidităţii, oamenii de ştiinţă au combinat, pentru prima dată, rezultatele mai multor proiecte de cercetare. Metodele folosite în cadrul cercetării includ studii tradiţionale precum teste aleatorii controlate, alături de strategii alternative, cum ar fi compararea copiilor din aceleaşi familii ale căror mame au redus sau au crescut consumul de alcool între sarcini, precum şi o abordare bazată pe markeri genetici, denumită randomizare mendeliană.
Anterior, cercetările pe această temă s-au realizat prin studii observaţionale, în cadrul cărora participanţii sunt deja expuşi la un factor de risc, iar cercetătorii nu încearcă să intervină pentru a schimba cine este şi cine nu este expus. Toate cercetările incluse în analiză au încercat să compare elemente corespondente din grupuri de persoane care diferă doar în ceea ce priveşte expunerea la alcool în timpul sarcinii. Deşi analiza a fost exhaustivă, studiul este limitat în abilitatea sa de a stabili cantitatea de alcool care provoacă aceste efecte negative.
Concluziile studiului
Cercetătorii au ajuns la concluzia că femeile ar trebui să fie sfătuite în continuare să se abţină de la consumul de alcool pe durata sarcinii. 'Numărul dovezilor care atestă efectele dăunătoare ale alcoolului asupra copiilor înainte de naştere este în creştere, iar cercetarea noastră este prima care a luat în calcul gama completă de studii pe această temă', a precizat conducătoarea studiului, Luisa Zuccolo, de la Universitatea din Bristol. 'Este puţin probabil ca rezultatul să fie întâmplător, dacă luăm în calcul o varietate de abordări şi de rezultate'.
'Cercetarea noastră confirmă actualul consens ştiinţific: consumul de alcool în timpul sarcinii poate afecta capacităţile cognitive ale unui copil mai târziu pe parcursul vieţii, inclusiv activităţile de învăţare. Ar putea totodată avea drept efect o greutate mai mică la naştere'.
'Acest mesaj este mai important ca niciodată având în vedere studii recente prin care industria alcoolului promovează informaţii derutante despre adevăratul impact al consumului de alcool în timpul sarcinii asupra sănătăţii'. Cercetarea a fost finanţată de National Institute for Health Research şi Medical Research Council din Regatul Unit al Marii Britanii. Studiul, intitulat Dovezi ale efectelor expunerii prenatale la alcool asupra greutăţii copilului la naştere şi asupra neurodezvoltării în urma unei analize sistematice a unor studii cvasi-experimentale, a fost publicat în International Journal of Epidemiology.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile