Mulţi dintre elefanţii folosiţi în sectorul turistic din Thailanda riscă să rămână fără hrană, să fie vânduţi unor grădini zoologice sau exploataţi pentru a transporta ilegal lemn, pe fondul scăderii dramatice a numărului de vizitatori în această ţară din cauza pandemiei de coronavirus, relatează APP marţi.
Înainte de pandemie, viaţa pentru cei circa 2.000 de elefanţi din regat folosiţi în sectorul turistic era deja stresantă în contextul în care, adesea, împotriva acestora se foloseau metode abuzive pentru a-i determina să poarte în spate turişti sau să efectueze diferite numere la spectacolele de animale.
În condiţiile în care transportul la nivel mondial este paralizat în prezent, viaţa acestor elefanţi este ameninţată întrucât, pentru a supravieţui, un elefant captiv are nevoie zilnic de circa 300 de kilograme de hrană. În acest context, activiştii pentru drepturile animalelor şi conducerea sanctuarelor dedicate acestora avertizează că animalele riscă foametea şi exploatarea dacă nu sunt salvate de urgenţă.
Fără bani,fără mâncare
"Şeful meu face tot ceea ce poate, însă nu avem bani", povesteşte Kosin, un îngrijitor de elefanţi la sanctuarul din Chiang Mai, un hub turistic din nordul Thailandei.
Lipsa de bani nu afectează doar hrana fibroasă destinată elefanţilor, ci şi salariile îngrijitorilor, care în prezent au scăzut cu 70%.
Potrivit lui Theerapat Trungprakan, preşedintele Asociaţiei Alianţa pentru Elefanţi din Thailanda, animalele ar putea fi în curând folosite la activităţi ilegale de exploatare forestieră de-a lungul graniţei Thailanda-Myanmar - încălcându-se astfel o lege veche de 30 de ani care interzice utilizarea elefanţilor pentru transportul lemnului - sau la cerşit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema