Elena Udrea a intervenit astăzi în direct, la Antena 3, unde a declarat că a fost șocată de decizia magistraților de a o condamna la opt ani de închisoare.
”Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiție și că poți să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute. Că poți să te aperi, să aduci probe și să demonstrezi că acuzațiile procurorilor doamnei Kovesi sunt nelegale, nedovedite. Am probat în acest dosar, chiar nu știu ce puteam să mai fac. Din acest punct de vedere, sunt liniștită, am făcut tot ce se putea face. Am adus toate probele care se puteau aduce că acuzațiile procurorilor erau rupte de realitate.
Vă dau un exemplu pentru care sentința aceasta a fost un șoc pentru mine. Instanța recunoaște că nu exista reglementare legală pentru luarea de mită pentru altul, așa cum a fost descrisă fapta mea, deci judecătoarea aceasta recunoaște că nu exista text de lege care să incrimineze faptele, și, cu toate acestea, spune că în nu știu ce discuție, într-un raport Greco, de prin 2010, autoritățile române au spus că, deși nu există această prevedere în lege, legislația română acoperă și această posibilitate de luare de mită pentru altul. Textul acesta apare în Codul Penal nou, din 2014. În 2009, când procurorii mă acuză că aș fi instigat niște colegi de partid să solicite plata unor panouri de campanie electorală, nu exista fapta de luare de mită pentru altul în Codul Penal.
Argumentul a fost logic în fața instanței, și dacă s-ar fi întâmplat așa, în anul 2009, legea nu prevedea luarea de mită și instigarea pe care aș fi făcut-o eu la luarea de mită, adică pentru campania lui Traian Băsescu. Deși judecătoarea recunoaște că așa au stat lucrurile și că nu exista text de lege incriminator, mă condamnă la 6 ani de închisoare cu executare (n.r. la care s-a adăugat spor până la 8 ani), spunând că, de fapt, erau niște tratate internaționale la care România aderase. Păi tratatele internaționale se aplică doar în ceea ce privește drepturile omului și atunci dacă legislația internă nu prevede clauze mai favorabile cetățenilor”, a declarat Elena Udrea.
VEZI ȘI: Elena Udrea, după condamnarea la închisoare: O blestem pe judecătoare
Întrebată dacă își reproșează ceva, Elena Udrea a susținut:
”Sunt șapte ani de când nu mai am nimic. Nu mai am puterea. Ce s-a întâmplat în ăștia șapte ani totul este la vedere. Toate abuzurile. Totul. Ce pot eu să îmi mai reproșez după șapte ani. Nu cred că în țara asta se mai poate face dreptate. (....) Cred că este o răzbunare în continuare. Cred că doamna Kovesi nu iartă și nu uită. ”, a declarat Elena Udrea.
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare.
VEZI ȘI: Elena Udrea a fost CONDAMNATĂ la închisoare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"