Părinţii spun că celor mici li se încalcă drepturile la libera mişcare şi la sănătate prin restricţiile impuse de autorităţi.
„Subsemnaţii…, în calitate de părinţi ai elevilor…., înscrişi în clasa a V-a şi a III-a la Şcoala 25 Galaţi vă solicităm să luaţi act de de retragerea copiilor noştri de la cursurile şcolare ale anului 2020-2021, urmând să-i înscriem pentru continuarea studiilor în anul şcolar 2021-2022. Vă aducem la cunoştinţă că hotărârea de a ne retrage copiii de la şcoală am luat-o având în vedere situaţia actuală din ţara noastră, precum şi faptul că sunt impuse restricţii şi sunt limitate şi încălcate drepturile copiilor la sănătate, la liberă mişcare.
Noi, în calitate de părinţi, v-am adus la cunoştinţă faptul că nu suntem de acord cu măsurile impuse în şcoală, că nu suntem de acord cu limitarea şi încălcarea drepturilor copiilor noştri şi nu numai. Noi, în calitate de părinţi, apreciem că prin impunerea restricţiilor şi prin limitarea şi încălcarea drepturilor copiilor se aduce o atingere gravă dezvoltării normale atât din punct de vedere psihic, emoţional şi fizic.
Atâta timp cât conducerea şcolii şi nu numai nu au reuşit să găsească cele mai bune soluţii în vederea continuării procesului de învăţare, ne-am văzut nevoiţi să procedăm la retragerea copiilor de la cursurile şcolare aferente anului şcolar 2020-2021”, se spune în solicitare.
Inspectoratul şcolar ameninţă cu plângere penală
"Părinții i-au trimis la școală fără mască încă de la începutul anului. Profesorii i-au întrebat pe copii, le-au oferit măști, ei au spus că nu poartă. Mai mult chiar, a avut loc un conflict în curtea școlii în urma căruia unul dintre părinți a fost amendat de polițiști. Dacă nu vor reveni asupra deciziei, vom face o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi vom sesiza şi Protecţia Copilului", a declarat Onuţ Atanasiu, inspector şcolar general la Galaţi, conform Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”