"Având în vedere că fiecare Universitate are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei Universități, având în vedere autonomia universitară. Evident, dumnealor sunt liberi să se alinieze la scenariul după care funcționează și pre-universitarul.
Este foarte bine de știut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsură în care situația pandemică nu se înrăutățește grav", a anunțat Klaus Iohannis.
Citește și: Klaus Iohannis: Majoritatea școlilor se vor REDESCHIDE. ELEVII SE ÎNTORC la școală
Vezi în continuare declarația completă:
"Bună seara!
Am avut până adineaori o discuție foarte importantă cu premierul, cu ministrul Educației, ministrul Sănătății și alte personalități din domeniu. Tema discuției a constat în: deschidem sau nu deschidem școlile pentru învățământul față în față.
Și pot să vă comunic că am ajuns – în unanimitate, cei care au participat la discuție – la o concluzie extrem de importantă. Începând din semestrul II, adică după vacanța de o săptămână care urmează la începutul februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile în ultimele săptămâni. Asta însemnând: majoritatea școlilor se redeschid, elevii se întorc la școală.
Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.
Deci, repet: scenariul verde – toți merg la școală. Scenariul galben – grădinițele, clasele I-IV, VIII și XII merg la școală, celelalte clase stau în on-line. Scenariul roșu, când se depășește numărul de 3, la început rămân acasă copiii din clasele V-VIII și liceele, dar continuă să meargă grădinițele și clasele primare. Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în on-line.
Acestea sunt concluziile principale. Foarte pe scurt și despre universități – având în vedere că fiecare universitate are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei universități, având în vedere autonomia universitară, însă, evident, dumnealor sunt liberi să se alinieze la scenariul după care funcționează și preuniversitarul.
Este foarte important de știut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsura în care situația pandemică nu se înrăutățește grav. Trebuie să respectăm restricțiile. Și apropo de restricții, se schimbă evaluarea pentru școli, însă toate celelalte măsuri rămân în vigoare. Nu se schimbă nimic altceva decât evaluarea pentru școli.
În data de 2 februarie, înainte să înceapă școala, vom face tot împreună o reevaluare a situației pandemice și decizia finală - repet, decizia finală - va fi luată pe 2 februarie.
Dar, încă o dată, dacă evoluția pandemiei va fi cum a fost în ultimele săptămâni, se va intra pe acest scenariu pe care tocmai l-am descris. Vă mulțumesc, vă doresc tuturor multă sănătate!", a declarat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile