Emil Boc a spus de ce nu carantinează Clujul: Ultima soluție! Nu suntem pe picior de egalitate cu Timișoara. Bogdan Chirieac: În sfârșit!
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Facebook - Emil Boc
Facebook - Emil Boc
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a explicat de ce oraşul nu este în carantină totală, asemenea Timișoarei. Analistul politic Bogdan Chirieac spune că este pentru prima dată când un edil oferă o astfel de explicaţie. 

„Încă avem situația sub control și măsura carantinării nu se impune. De altfel, asta a fost discuția pe care am avut-o ieri cu premierul care s-a arătat extrem de echilibrat în abordarea acestor soluții. Susține și el: carantina este ultima soluție dacă celelalte măsuri nu reușesc să scadă rata. Până atunci, să respectăm regulile sanitare existente și să ajutăm sistemul medical să reziste”, a spus Emil Boc în intervenția sa. 

„Nu este momentul să întrebăm în fiecare zi ce face statul pentru sănătatea cetățenilor, hai să ne gândim ce facem și noi pentru sănătatea noastră și a prietenilor noștri. (...) Mă bucur că la Cluj există un entuziasm mare pentru vaccin. Sunt peste 70.000 pe lista de așteptare și foarte mulți clujeni s-au vaccinat în afara Clujului, ceea ce arată că vom putea ieși mai repede din această situație pe care o avem”, a mai precizat primarul.

"Nu suntem pe picior de egalitate"

„Până la urmă investim de atâția ani în spitale și ne ajută și în momente mai grele această investiție. La Timișoara este 8,37, la Cluj este 6 și ceva, asta este diferența majoră între Cluj și Timișoara, rata de infectare, nu suntem pe picior de egalitate pentru a avea aceeași unitate de măsură”, a spus Emil Boc, edilul Clujului, în intervenția sa la România TV. 

Bogdan Chirieac spune că este prima dată când un primar explică foarte clar de ce nu se închide un oraş. 

”Sunt foarte norocoși clujenii, în sfârșit am auzit și eu un primar vorbind cu subiect și predicat de ce nu ia o decizie sau ia o decizie. Așa înțeleg și eu de ce Clujul cu peste 6 la mie a hotărât să rămână deschis. Până acum nu am auzit pe nimeni, niciun primar, niciun ministru să ne spună așa și așa. Nu s-a întâmplat!”, a precizat Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel