Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” a reacționat în cazul numărului mare de noi îmbolnăviri cu Covid-19 raportat astăzi, respectiv 450.
„Este o creștere așteptată. Eu am mai glumit spunând că e „cocoașa lui Cercel”. Modul în care apar aceste valuri de epidemie, ca și cum ar fi două cocoașe... Poate fi. Nu cred că e vorba de al doilea val. Suntem pe un vârf de 10 zile. Noi (n.red. echipa Spitalului Victor Babeș) externăm și simultan apar internările care însă, nu sunt mai mari ca număr de 30-40 pe zi”, a declarat Emilian Imbri la Realitatea Plus.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” pune creșterea numărului de infectări din această perioadă pe seama modului în care românii acționează sau, mai bine zis, nu acționează, împotriva virusului.
„Este limpede, este rezultatul unei relaxări, abordării într-un mod mai liber de către un număr mare de persoane. Este perioadă de concedii, oamenii pleacă, nu respectă, își asumă riscuri. În spital avem persoane care vor să plece”, a mai spus Emilian Imbri.
„Am aflat că apare delirul”
Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, a precizat în cadrul aceleași intervenții că „în fiecare zi apar noi lucruri despre virus. Am aflat că apare delirul, tulburări de comportament, lasă sechele”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță