Emma Răducanu, gest superb după mesajul Reginei Elisabeta
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Emma Răducanu, campioana de la US Open, a reacționat în urma mesajului Reginei Elisabeta.

Regina Elisabeta a Marii Britanii a felicitat-o pe Emma Răducanu imediat după meciul victorios de la US Open, printr-o scrisoare publicată pe conturile de socializare ale monarhiei. 

„Te felicit pentru triumful de la US Open. E o realizare remarcabilă la o vârstă atât de tânără şi e dovada muncii tale extraordinare şi a dedicării. N-am nicio îndoială că performanţa ta ieşită din comun, alături de cea a adversarei, Leylah Fernandez, va inspira următoarea generaţie a jucătorilor de tenis. Îţi trimit cele mai calde urări, ţie şi mulţilor tăi fani”, i-a transmis Regina sportivei cu origini românești.

„A însemnat totul pentru mine să primesc un mesaj direct de la Majestatea Sa. Pentru mine reprezintă un model extraordinar, ca și pentru țară. Mă onorează foarte tare că am primit scrisoarea sa, sunt foarte recunoscătoare și mă bucur că mi-a observat performanța. Cel mai probabil o să înrămez scrisoarea”, a spus Emma Răducanu.

Emma Răducanu, jucătoare cu origini româneşti, a câştigat US Open 2021

Emma Răducanu, al cărei tată este român, a învins-o în finală, sâmbătă noaptea, pe Leylah Fernandez cu scorul 6-4, 6-3 și scrie istorie, câștigând US Open 2021. Britanica a ajuns astfel la 10 victorii la rând cu 2-0 la seturi la US Open.

Britanica Emma Răducanu, 18 ani şi locul 150 WTA, şi canadianca Leylah Annie Fernandez, 19 ani şi 73 WTA, şi-au disputat, sâmbătă noaptea, finala feminină de la US Open pe Arthur Ashe Stadium din complexul de la Flushing Meadows (New York).

Răducanu, care a avut statut de favorită la casele de pariuri, s-a impus cu scorul 6-4, 6-3, după o oră şi 51 de minute de joc.

La scorul de 5-3 în setul 2 şi 30-40 pe propriul serviciu, Emma Răducanu s-a accidentat uşor. După o alunecare, s-a julit sub genunchi şi a sângerat, astfel că a primit îngrijiri medicale. Momentul a fost contestat de Fernandez, care l-a avut în lojă pe fostul mare baschetbalist canadian Steve Nash.

Răducanu. care devine prima jucătoare care câştigă un turneu de Mare Şlem venind din calificări, a câştigat 2.500.000 de dolari.

Răducanu este a doua jucătoare cu origini româneşti care câştigă la US Open. În 2019, titlul a fost cucerit de canadianca Bianca Andreescu, care are părinţi români.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel