Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul educatiacontinua.edu.ro ghidurile privind organizarea și desfășurarea activităților în cadrul unităților de învățământ pentru anul școlar/universitar 2020-2021, în contextul epidemiei de COVID-19.
Ghidurile au fost concepute pentru toate nivelurile de învățământ, prin raportare la particularitățile fiecăruia în parte: învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, învățământ vocațional, învățământul special, respectiv învățământ profesional și tehnic.
Prin aceste ghiduri Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul decidenților de la nivel local/județean și al cadrelor didactice, în vederea planificării deschiderii anului școlar 2020-2021 în condiții de siguranță pentru toți preșcolarii, elevii și pentru întregul personal al unităților de învățământ.
În același timp, ghidurile propun repere pentru crearea, în unitățile de învățământ preuniversitar, a unui mediu sigur și favorizant pentru învățare relevantă și oferă modalități de colaborare la nivelul comunității locale, pentru a găsi soluții dinamice de lucru în acord cu provocările contextului pandemic. Materialele prevăd recomandări de selectare și organizare a scenariilor, de aplicare a acestora, precum și de organizare a orarului.
Fiecare scenariu posibil este prezentat din perspectiva măsurilor necesare și a impactului asupra curriculumului, a resurselor, a orarului, a evaluării, a modului de colaborare în echipa pedagogică, a interacțiunii cu profesorii, cu elevii și părinții și măsuri destinate siguranței sanitare.
Vă invităm să le parcurgeți aici:
• Ghid pentru învățământ preșcolar
• Ghid pentru învățământul primar
• Ghid pentru învățământul gimnazial și liceal
• Ghid pentru învățământul profesional și tehnic
• Ghid pentru învățământul special
• Ghid pentru învățământul vocațional
Precizăm că recomandările incluse în cuprinsul acestor documente de lucru vizează modalități de abordare a activității cu preșcolarii și elevii, în contextul epidemiei de COVID-19, respectând măsurile de siguranță specifice celor trei scenarii. De asemenea, acestea au fost formulate în raport cu particularitățile de vârstă ale elevilor, cu obiectivele activității educaționale și elementele de curriculum specifice fiecărui nivel.' potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Educației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro