Eurodeputații regretă „discrepanțele grave” în procesul de învățare în întreaga UE pe durata pandemiei, când 32% dintre elevi nu au avut acces la educație în unele state membre timp de mai multe luni. Aceștia se tem că acest lucru va reduce nivelul de venituri în viitor pentru o întreagă generație și va avea un impact negativ asupra productivității muncii și a competitivității Uniunii Europene în ansamblu.
Prin urmare, eliminarea decalajului digital trebuie să reprezinte o preocupare imediată. Comisia ar trebui să acorde prioritate investițiilor în conectivitate și echipamente, în special în zonele îndepărtate și rurale, precum și instruirii cadrelor didactice și a formatorilor în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Suplimentarea investițiilor în vederea pregătirii pentru al doilea val al pandemiei
„Multe țări sunt încă nepregătite în fața celui de-al doilea val care afectează în prezent Europa. Ar trebui depuse mai multe eforturi pentru a garanta accesul tuturor la educație și formare de calitate, iar în acest sens trebuie să investim în educație. Regretăm profund faptul că Consiliul propune reduceri la programele care sprijină educația și formarea. Reiterăm solicitarea ca bugetul Erasmus+ să fie triplat. Încurajăm statele membre să sporească în mod semnificativ cheltuielile publice pentru educație. Comisia trebuie să acorde prioritate investițiilor în educație în planul de redresare”, a declarat Victor Negrescu (S&D, România), luând cuvântul în numele Comisiei pentru cultură și educație a PE în dezbaterea în plen dinaintea votului.
O viziune ambițioasă pentru „Spațiul european al educației”
Eurodeputații critică, de asemenea, lipsa de coordonare și de schimb de bune practici în domeniul educației în timpul crizei și afirmă că UE ar trebui să fie mai activă în coordonarea dintre state. Aceștia au propus crearea unei platforme care să faciliteze schimbul de bune practici între statele membre și au solicitat ca „Spațiul european al educației” să fie transformat „dintr-o reprezentare nedefinită, bazată pe principii largi, într-un program de lucru concret”.
„Salutăm pachetul educațional propus de Comisie la sfârșitul lunii septembrie; cu toate acestea, este doar primul pas. Acum este momentul ca viziunea pentru un Spațiu european al educației și un Plan de acțiune pentru educația digitală revizuit să fie susținute de măsuri concrete și de o finanțare adecvată”, a declarat raportorul Sabine Verheyen (PPE, Germania) în urma votului.
Potrivit UNESCO, chiar și în țările cele mai dezvoltate din lume, în timpul primei crize COVID-19, accesul la educația digitală a fost de aproximativ 90%, ceea ce înseamnă că 10% dintre elevi au fost lăsați în urmă. Mai puțin de 25% din țările cu venituri reduse au oferit o formă de învățare la distanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor