Franţa, care s-a clasat pe locul al doilea la concursul Eurovision 2021, "nu are intenţia de a depune o plângere", în condiţiile în care trupa câştigătoare Manskin, reprezentanta Italiei, se află în mijlocul unei controverse, a declarat luni Delphine Ernotte, directoarea grupului France Télévisions, responsabil cu delegaţia franceză, relatează Agerpres, citând AFP.
Solistul trupei Manskin, acuzat de consum de droguri
Damiano David, solistul trupei italiene Manskin, care a câştigat cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog după un videoclip devenit viral. Filmat în timpul ceremoniei, Damiano David poate fi văzut, fără ca imaginile să fie foarte clare, într-o postură considerată de unii internauţi suspectă, el părând că prizează cocaină. Solistul italian neagă aceste acuzaţii.
"Oricare ar fi rezultatul testului, Franţa nu are intenţia de a depune o plângere", a dat asigurări Delphine Ernotte. "Votul este extrem de clar în favoarea Italiei. Nu şi-a furat victoria şi asta contează", a mai spus ea. Fără o reclamaţie din partea Franţei, clasamentul nu se va modifica indiferent de situaţie.
"Eurovision este o competiţie sănătoasă, cu mult fair-play şi prietenie între echipe şi trebuie să păstrăm acest spirit", a mai spus ea. "Am vrut să câştigăm, însă vom fi fericiţi să mergem în Italia anul viitor. Şi vom câştiga cinstit", a mai spus ea.
Franța, cel mai bun loc din ultimii 30 de ani
Barbara Pravi, care s-a clasat în concurs pe locul al doilea cu melodia "Voila", cel mai bun loc ocupat de Franţa în ultimii 30 de ani, s-a declarat de asemenea detaşată de controversa din jurul italienilor.
"În primul rând, mie nu-mi pasă. Sunt lucruri care nu mă preocupă. Şi, mai presus de toate, ceea ce este real este că aceştia sunt oamenii care au fost aleşi şi de public şi de juriu. După aceea, dacă consumă droguri, dacă îşi pun chiloţii invers....nu este problema mea", a comentat ea duminică seara la postul de televiziune France2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol