#Facebookdown. De ce a căzut cea mai populară rețea de socializare
Data publicării:
Autor: Cătălin Șerban
WhatsApp
Facebook
Facebook
Facebook încearcă joi să rezolve problemele care împiedică de mai multe ore numeroşi utilizatori să folosească corect site-ul său de socializare şi platformele Messenger, Instagram şi WhatsApp.

  'Astăzi mai devreme o problemă la unul dintre sistemele noastre principale de programe a avut drept efect împiedicarea a numeroase persoane să acceseze aplicaţii ale Facebook', a declarat purtătorul de cuvânt al reţelei sociale pentru AFP.

'Am anchetat rapid, am început să restabilim accesul şi depunem eforturi acum pentru o restabilire completă. Ne pare rău pentru inconvenienţele provocate', a adăugat el. Numeroşi utilizatori au relatat, de multe ori cu umor, despre problemele lor pe Twitter, cu hashtag-uri precum #Facebookdown şi #Instagramdown.

'Unde ne vom mai publica fotografiile cu prăjituri?', şi-a exprimat îngrijorarea o utilizatoare, referire la Ziua Recunoştinţei, care este sărbătorită joi de americani. Potrivit site-ului Downdetector, care contabilizează problemele de funcţionare a diferitelor servicii de internet, utilizatorii tuturor platformelor Facebook s-au confruntat cu primele dificultăţi în jurul orei 13.45 GMT. Cum se întâmplă frecvent în cazul acestui gen de probleme, diferitele regiuni ale lumii au fost afectate într-un mod aleatoriu. Facebook revendică 2,45 miliarde de utilizatori activi lunari pe toate platformele sale, potrivit AFP, relatează AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel