FCSB a MĂTURAT cu Dinamo de ziua lui Becali. Vintilă: Asta au demonstrat jucătorii!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Antrenorul FCSB, Bogdan Vintilă, a făcut declarații, joi seara, la finalul partidei câştigate cu 3-0 în faţa echipei Dinamo, cu 3-0, în prima manşă a semifinalelor Cupei României.

'Jucătorii merită felicitaţi, pentru că au depus un efort extraordinar în această seară şi au demonstrat că merită să fie la această echipă. Cei experimentaţi i-au ajutat pe cei tineri să joace aşa cum trebuie şi au reuşit să debuteze cu bine. Din punctul meu de vedere sunt jucători câştigaţi, dar mai au mult de jucat la această echipă, de asta ne au pe noi lângă ei, să îi ajutăm să fie echilibraţi. Au dovedit că merită să fie la acest club. Mă bucur pentru aceşti jucători că au reuşit să câştige. Cred că e un cadou foarte plăcut pentru patronul Gigi Becali de ziua sa din partea echipei', a declarat Vintilă la Digisport.

Ce a spus despre bătălia pentru titlu

'Eu prefer să menajez anumiţi jucători la un meci decât să îi pierd pentru o perioadă mai lungă. Azi unii au fost menajaţi (...) Mesajul este că ne batem la titlu de campioană până la ultimul meci. Dacă vom câştiga titlul sau nu vom vedea când se va trage linie. Dar datoria noastră este să câştigăm fiecare meci şi le-am transmis şi jucătorilor acest lucru', a mai spus Vintilă. 

Amintim faptul că FCSB a învins Dinamo cu scorul de 3-0, într-un meci disputat pe Stadionul Dinamo, în prima manșă a semifinalelor Cupei României. Au marcat: Adi Popa '32, Olaru '74, C. Dumitru '82.

Manşa retur a acestei semifinale se va disputa la 8 iulie, ora urmând să fie stabilită de deţinătorii drepturilor TV şi Federaţia Română de Fotbal. Partida s-a disputat fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii, emis în la 1 iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel